
În decurs de o săptămână, graniţele Rusiei au fost “spionate” de 20 de aparate de zbor, se arată într-un material al Ministerului Apărării, publicat în cotidianul Krasnaia zvezda.
Potrivit instituţiei, pentru a preveni orice încălcare a graniţelor, în numai şapte zile, de nouă ori au fost ridicate în aer bombardiere care fac parte din forţele de apărare aeriană. Spaţiul aerian al Rusiei nu a fost violat, a precizat Ministerul.
Documentul publicat de Krasnaia zvezda nu precizează tipul de avioane sau ţările cărora le aparţin.
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…