
Președintele rus, Vladimir Putin, a dat dispoziție forurilor competente să studieze problema construirii unui pod uriaș pentru a lega insula Sahalin de partea continentală a Rusiei.
„Știu că problema de a construi o punte de legătură între Sahalin și partea continentală a fost discutată de zeci de ani. Și, după cum spun deputați regiunii dumneavoastră în scrisoarea lor, aceasta este un vis mai vechi al celor care locuiesc în Sahalin, inclusiv ar fi un factor important în ceea ce privește statornicirea populației, a oamenilor pe insulă, s-ar putea veni sau pleca de acolo în orice anotimp, în orice vreme, totul este clar „, a declarat Putin după întâlnirea sa cu guvernatorul Regiunii Sahalin, Oleg Kojemiako, potrivit serviciului de presă al Kremlinului.
Președintele a menționat că înțelege importanța acestei probleme pentru locuitorii din Sahalin, precum și perspectivele unui astfel de proiect pentru dezvoltarea întregului Orient Extrem și a Nordului Rusiei.
Construcția podului va trebui să fie estimată de guvern. Se presupune că proiectul va fi realizat parțial cu banii bugetului regional alocat pentru Sahalin, de exemplu, în cadrul unui acord privind împărțire a producției.
În iunie, s-a făcut cunoscut că în Ținutul Habarovski a început proiectarea căilor ferate pentru podul către Sahalin. Costul orientativ al întregului proiect de infrastructură este estimat la 7,3 miliarde de euro. Dintre acestea, vor fi cheltuite 3,4 miliarde de euro pentru construirea podului propriu-zis, cu o lungime de peste șapte kilometric, care va lega continentul și insula. Potrivit estimărilor corporației Căile Ferate Ruse, per total construcția podului va costa de 3,5 ori mai scump decât cea din Crimeea.
Insula Sahalin este separată de Eurasia continentală de strâmtoarea Nevelskii, care are o lungime de 56 km și o lățime de 7,3 km. Adâncimea maximă este de 7,2 metri. În lunile de iarnă (de la sfârșitul lunii ianuarie până în martie), strâmtoarea Nevelskii este acoperită cu gheață. Prin strâmtoare există o rută maritimă de la Marea Japoneză la Marea Ohotsk. Temperatura medie a apei din strâmtoare fluctuează în jur de +11 grade Celsius în timpul verii.
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…
Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…
Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…