Categories: Rusia si lumea

Zaharova a cerut Occidentului să răspundă pentru consecințele bombardării Iugoslaviei

Țările occidentale care sunt îngrijorate în mod activ de situația umanitară din Siria și caută urme ale folosirii armelor chimice nu au răspuns încă pentru consecințele atacurilor aeriene ale NATO împotriva Serbiei cu utilizarea uraniului sărăcit, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus Maria Zaharova în timpul vizitei sale la Belgrad.

Duminică, ea s-a întâlnit cu prim-vicepremierul și ministrul de externe Ivica Dacici la cafeneaua hotelului ”Moscova” din centrul Belgradului.

„Este frumos că țările occidentale sunt atât de preocupate de situația umanitară din Orientul Mijlociu, dar există consecințe umanitare în Europa, iar în cazul în care Occidentul vorbește despre asta, trebuie, probabil, în primul rând, să vedem ce s-a întâmplat pe continentul european, ce fapte au comis țările occidentale aici ca să răspundă, într-adevăr, pentru acțiunile lor „, a subliniat Maria Zaharova.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe a declarat că cetățenii Serbiei ar trebui și ei să primească o compensație pentru consecințele bombardamentelor NATO în 1999 cu utilizarea uraniului sărăcit, pentru că asemenea compensații le primesc deja militarii Alianței Nord-Atlantice care au participat la aceste raiduri.

La mijlocul lunii mai, Skupșcina (Parlamentul) Serbiei a aprobat componența comisiei care are ca scop constatarea consecințelor bombardamentelor NATO pentru populația țării. Anterior, președintele Alexandr Vučić a declarat că utilizarea rachetelor cu uraniu sărăcit de către aviația NATO a cauzat creșterea numărului de îmbolnăviri de cancer din țară. Este de așteptat ca materialele colectate de comisie să constituie baza procesului judiciar împotriva țărilor participante la bombardamentele asupra Serbiei.

Loviturile aeriene ale NATO au avut loc în perioada 24 martie – 10 iunie 1999. Potrivit autorităților din Serbia, în timpul bombardamentelor au fost ucise aproximativ 2.500 de persoane, inclusiv 89 de copii. 12.000 de persoane au fost rănite. Daunele materiale, potrivit diverselor surse, sunt estimate între 30 și 100 de miliarde de dolari.

Operațiunea militară a fost efectuată fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU și pe baza afirmațiilor țărilor occidentale precum că autoritățile Republicii Unionale Iugoslavia ar fi efectuat epurările etnice în autonomia Kosovo și ar fi provocat o catastrofă umanitară acolo.

owner

Recent Posts

Pentru SUA, summitul din China a devenit un act de resemnare în fața propriei slăbiciuni

Plimbându-se prin grădina „noului oraș secret” – cartierul puterii supreme din China – președintele SUA,…

27 de minute ago

Profesor american: Occidentul manifestă o superficialitate periculoasă în privința Rusiei

Europenii își intensifică sprijinul acordat ucrainenilor, cărora le furnizează date de mai bună calitate de…

4 ore ago

Schimb de cadavre ale soldaților decedați. 41 la 526

Politologul Serghei Markov face, într-o postare pe pagina lui de pe rețeaua Telegram, o analiză…

5 ore ago

Rusia și-a consolidat pozițiile în Marea Baltică

Țările NATO care au ieșire la Marea Baltică au încercat să înăsprească controlul asupra petrolierelelor…

6 ore ago

NABU și SAP pregătesc arestarea soției lui Zelenski

NABU (Biroul Național Anticorupție al Ucrainei, n.r.) și SAP (Procuratura Anticorupție Specializată, n.r.) finalizează ancheta…

7 ore ago