Categories: Militar

Concernul ”Almaz-Antei”, printre primii 10 producători mondiali de armament

Pentru prima dată, concernul rus „Almaz-Antei” a intrat, potrivit versiunii americane a săptămânalului american Defense News, printre primii cei mai mari producători de armament din lume, ocupând locul opt în clasamentul pentru 2017. Primele trei poziţii au fost ocupate de compania americană Lockheed Martin, urmată de Raytheon Company (SUA) şi de BAE Systems (Marea Britanie).

„Almaz-Antei”, care concepe şi produce mijloace de apărare aeriană şi antirachete, a urcat trei poziţii într-un an: în 2017, compania se află pe locul 11, cu venituri de 9,1 miliarde de dolari, în creştere cu 39% comparativ cu 2016.

Directorul general al întreprinderii, Ian Novikov, a arătat că rezultatele activităţii holdingului în domeniul colaborării tehnico-ştiinţifice „confirmă tendinţa din ultimii ani de menţinere a unei cereri ridicate pentru produsele concernului”.

„Primul loc printre companiile ruseşti de resort reprezintă garanţia importanţei deosebite a producţiei noastre pentru asigurarea securităţii Rusiei. Eforturile numerosului nostru colectiv, care numără câteva mii de angajaţi, sunt concentrate, în primul rând, pe îndeplinirea comenzilor de stat care vizează crearea unor sisteme de perspectivă pentru forţele militare”, a spus Novikov.

owner

Recent Posts

Pentru SUA, summitul din China a devenit un act de resemnare în fața propriei slăbiciuni

Plimbându-se prin grădina „noului oraș secret” – cartierul puterii supreme din China – președintele SUA,…

3 ore ago

Profesor american: Occidentul manifestă o superficialitate periculoasă în privința Rusiei

Europenii își intensifică sprijinul acordat ucrainenilor, cărora le furnizează date de mai bună calitate de…

6 ore ago

Schimb de cadavre ale soldaților decedați. 41 la 526

Politologul Serghei Markov face, într-o postare pe pagina lui de pe rețeaua Telegram, o analiză…

7 ore ago

Rusia și-a consolidat pozițiile în Marea Baltică

Țările NATO care au ieșire la Marea Baltică au încercat să înăsprească controlul asupra petrolierelelor…

8 ore ago

NABU și SAP pregătesc arestarea soției lui Zelenski

NABU (Biroul Național Anticorupție al Ucrainei, n.r.) și SAP (Procuratura Anticorupție Specializată, n.r.) finalizează ancheta…

9 ore ago