Categories: Rusia si lumea

Lavrov îşi scoate pălăria în faţa diplomaţiei britanice

Vorbind în faţa studenţilor de la Institutul de politici internaţionale de la Moscova, ministrul de externe, Serghei Lavrov, a declarat că „îşi scoate pălăria” în faţa diplomaţilor britanici, care, în plin Brexit, au reuşit să-şi convingă colegii că diplomaţii ruşi din UE trebuie expulzaţi în contextul „cazului Skripal”.

În opinia lui Lavrov, introducerea de către SUA a sancţiunilor antiruse din cauza otrăvirii fostului agent GRU demonstrează arta diplomaţilor britanici „de a convinge şi de a-i lăsa în faţă pe cei care îşi pot asuma muncile negre”. Potrivit ministrului rus, UE a reacţionat la incidentul din Salisbury cu destul de multă prudenţă, dar Londra a reuşit să convingă o mare parte dintre ţările Uniunii Europene să urmeze exemplul britanicilor şi „să trimită acasă unul, doi, chiar trei diplomaţi ruşi”.

„Vorbesc cât se poate de sincer, îmi scot pălăria în faţa diplomaţilor britanici, care s-au încumetat, într-o perioadă în care ţara lor pleacă total din UE, să influenţeze politica UE în privinţa Rusiei, dar şi pe cea a Statelor Unite”, a insistat Lavrov.

Şeful diplomaţiei ruse a adăugat că i-a întrebat pe partenerii europeni dacă partea britanică le-a prezentat şi altceva decât expresii de genul „highly likely” (foarte probabil). Potrivit ministrului, colegii i-au răspus că Londra a promis să vină mai târziu cu dovezi. „Mă interesez periodic, dar până acum nici un ministru nu a primit nimic”, a afirmat Lavrov.

El afirmă că un  grup de ţări în frunte cu SUA încearcă să-şi atingă scopurile nu cu ajutorul diplomaţiei, ci prin ultimatumuri şi şantaj. „Există un grup de state, nu foarte mare, care vrea ca în locul diplomaţiei să folosească dictatul, ultimatumul, şantajul”, a declarat ministrul rus. Potrivit precizărilor sale, angajaţii Ministerului de Externe se confruntă zilnic cu astfel de situaţii.

„Să revizuim totul şi orice, de la planul global de acţiune pentru reglementarea programului nuclear iranian, Tratatul de la Paris privind schimbările climatice, acordul vizând zona nord-americană a liberului schimb, pe care acum vor să-l repare, dar nu le-a reuşit în totalitate”, a enumerat Lavrov, în opinia căruia în pericol a ajuns chiar şi OMC, considerată de SUA o organizaţie „învechită”.

Foto: MID

owner

Recent Posts

Experți, despre noul avion de luptă al Rusiei

„Ne aflăm în pragul renașterii conceptului de aviație specializată a apărării antiaeriene”. Cu aceste vorbe…

5 ore ago

Biden Jr.: Cine controlează Guvernul Statelor Unite?

Din culise, Guvernul Statelor Unite este controlat de „mafia homosexuală” a republicanilor, a declarat fiul…

6 ore ago

Vučić: Occidentul a încălcat promisiunea făcută Rusiei de a nu extinde NATO spre est

Occidentul a încălcat promisiunea făcută Rusiei de către fostul președinte al SUA, George Bush senior,…

12 ore ago

Advance: Acuzațiile fabricate la adresa Rusiei deschid calea către o catastrofă globală

CIA încearcă să atribuie Rusiei ajutorul acordat Iranului în lansarea de atacuri asupra unor obiective…

13 ore ago

Fostul premier al Ucrainei: Episod cumplit din biografia noului șef al Forțelor Armate

Noul comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Mihail Drapatîi, este cunoscut pentru operațiunile de represalii…

13 ore ago

Valsul lui Doga este cea mai populară piesă muzicală din cinematografia sovietică (VIDEO)

Aplicația KION Muzika a dezvăluit care este cea mai populară piesă muzicală din cinematografia sovietică.…

13 ore ago