Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
În cazul unui eventual război cu Rusia, marina militară a Statelor Unite va fi distrusă prin metode „netradiţionale”, afirmă expertul militar Aleksei Leonkov, într-un articol publicat în revista Zvezda.
Este răspunsul dat de semnatarul materialului la un articol din august al publicaţiei The National Interest, care analizează posibilele rezultate ale unei bătălii virtuale între un cuirasat din clasa Iowa și un crucişător purtător de rachete rus din clasa Kirov.
Autorul arată că mass-media americane merg pe ideea că marina militară a Statelor Unite poate duce „un război uşor şi victorios”, dar, subliniază Aleksei Leonkov, flota americană subestimează capacitatea de luptă a Federaţiei Ruse. În opinia expertului, în cazul unui conflict armat, Rusia nu va acţiona prin metode „tradiţionale”, ci va folosi sistemele antinavă moderne.
Printre altele, analistul militar scrie că sistemul Kalibr şi-a demonstrat deja înalta eficienţă în timpul campaniei din Siria. În plus, în dotare există şi variante modificate ale rachetei Kalibr, cu lansare de la bordul unei nave de suprafaţă sau a unui submarin. Aviaţia marinei militare a Rusiei şi a forţelor cosmice se echipează cu noile rachete de croazieră H-35E şi H-32.
Iar noua rachetă hipersonică de aviaţie Kinjal a îmbunătăţit calitatea colaborării dintre aviaţie şi flotă în lupta împotriva atacurilor navale ale unui potenţial inamic, servind drept punct de plecare pentru crearea rachetei hipersonice de croazieră Ţirkon.
Expertul subliniază, totodată, că ofiţerii comandamentului flotei ruse „nu contruiesc iluzii” legate de o bătălie pe mare şi „nu se joacă în lupte pe apă”, ci se bazează numai pe practică.
Plimbându-se prin grădina „noului oraș secret” – cartierul puterii supreme din China – președintele SUA,…
Europenii își intensifică sprijinul acordat ucrainenilor, cărora le furnizează date de mai bună calitate de…
Politologul Serghei Markov face, într-o postare pe pagina lui de pe rețeaua Telegram, o analiză…
Serghei Lavrov: În toți acești ani, BRICS a parcurs un drum lung, dezvoltându-se ca un…
Țările NATO care au ieșire la Marea Baltică au încercat să înăsprească controlul asupra petrolierelelor…
NABU (Biroul Național Anticorupție al Ucrainei, n.r.) și SAP (Procuratura Anticorupție Specializată, n.r.) finalizează ancheta…