
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, a evaluat posibilitatea unor contacte dintre preşedinţii Rusiei şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Petro Poroşenko, prin prisma „ultimelor evenimente” din Donbass.
„Având în vedere ultimele evenimente, perspectiva unor contacte devine tot mai mică”, a spus Peskov, citat de agenţia RIA Novosti.
Publicaţia Vzgliad aminteşte că, la începutul anului, Peskov a vorbit despre „contactele dintre Putin şi Poroşenko”, arătând că şeful statului rus poartă convorbiri telefonice, despre care nu se fac însă comunicate oficiale.
În ultima zi a lunii august, liderul autoproclamatei republici Doneţk (DNR), Aleksandr Zaharcenko, şi garda lui de corp au fost ucişi de explozia unei bombe. DNR susţine că în spatele acestui asasinat se află serviciile speciale ale Ucrainei. Moscova a vorbit de posibila implicare a unor forţe politice de la Kiev.
Foto: Utro.ru
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…
Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…
Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…