Categories: Militar

Rusia a renunțat să participe la proiectul lunar cu americanii

Rusia nu-și poate permite să participe la proiectul unei stații circumlunare cu SUA, în rol secundar și intenționează să propună propriul proiect al stației, a declarat șeful corporației Roskosmos, Dmitri Rogozin.

„Va fi o stație rusă sau internațională, acesta este subiectul negocierilor”, a spus el în cadrul unei întâlniri cu tinerii specialiști ai industriei cosmice. De asemenea, Rogozin nu a exclus faptul că SUA ar putea să participe la noul proiect. În plus, stația ar putea fi creată în cooperare cu țările partenere care fac parte din BRICS.

Potrivit șefului corporației Roskosmos, în timpul pregătirii pentru lansarea noului echipaj al ISS programată pentru data de 11 octombrie, el va purta discuții la cosmodromul Baikonur cu Jim Bridenstine, administratorul NASA, și îi va prezenta viziunea Rusiei asupra cooperării pe orbita Lunii.

Proiectul The Gateway

 În luna septembrie a anului trecut, Roskosmos și NASA au semnat un memorandum privind cooperarea pentru crearea unei stații internaționale circumlunare, denumită mai târziu The Gateway (”Poarta”).

Se presupune că primul modul – Power Propulsion Module – va fi lansat spre Lună în 2022, iar în 2023, în spațiu va pleca modulul de stocare a combustibilului ESPRIT și modulul-depozit de producție americană, US Utilization Module.

În plus, tot atunci, se preconizează lansarea unui modul logistic și a unui braț manipulator pentru transportul încărcăturilor de-a lungul suprafeței stației. În anii 2024-2025 ar trebui adăugate module rezidențiale internațional și american.

RIA Novosti

 

owner

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

o oră ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

2 ore ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

3 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

5 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

5 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

6 ore ago
# #