Categories: Rusia si lumea

Avertismentul ministrului Șoigu pentru europeni

Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a declarat că retragerea Statelor Unite din Tratatul privind lichidarea rachetelor cu raza medie și scurtă de acțiune (INF) va avea consecințe grave pentru țările europene, scrie Kommersant.

”În ceea ce privește rachetele cu rază medie și scurtă de acțiuni, credem că Europa nu înțelege pe depin că o astfel de decizie va atrage după sine consecințe inclusiv pentru Europa, iar dacă este să spunem mai corect, pentru Europa în primul rând”, a spus șeful de la apărare la întâlnirea avută cu colegul său elen, Panos Kammenos.

Ministrul rus a subliniat necestitatea ”unei dezbateri mai ample” a deciziei Washingtonului în cadrul NATO și a Uniunii Europene. De asemenea, el s-a declarat îngrijorat de cursul Alianței Nord-Atlantice spre ”o militarizare activă a continentului european”. ”Vedem cum eforturi se întreprind pentru atragerea de noi și noi state NATO, am în vedere în primul rând Balcanii”, a adăugat Șoigu.

Kommersant amintește că, la 20 octombrie, președintele american, Donald Trump, a declarat că SUA se vor retrage din INF. Într-un interviu acordat ulterior cotidianului menționat, consilierul lui Trump pe probleme de securitate națională, John Bolton, a explicat că, în lume, numai două state sunt legate prin acest acord – Rusia și SUA – și că ”numai una dintre ele încaltă prevederile documentului”. Ministerul rus de Externe a declarat că Moscova va depune un proiect de rezoluție ONU în sprijinul păstrării Tratatului. Ministerul a adăugat, de asemenea, că partea rusă a transmis SUA informații complete despre testele rachetei 9M729 care a provocat pretenția Washingtonului.

Majoritatea țărilor europene au condamnat decizia Washingtonului.

owner

Recent Posts

Medvedev propune confiscarea în favoarea Rusiei a reședinței președintelui Poloniei

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, președinte al Partidului Rusia Unită, a propus…

6 ore ago

Rezultatele Programului de relocare: 20 de ani, în cifre și grafice

Numărul persoanelor care s-au mutat în Rusia a trecut de 1,2 milioane, dar interesul față…

11 ore ago

Politicieni polonezi vor restitui distincțiile primite din partea Ucrainei

„Din respect pentru victimele crimelor din Volînia și din loialitate față de președintele Poloniei, Karol…

13 ore ago

Politolog: Spiritul Anchorage și Logica ucraineană a lui Trump

Trump avea nevoie de câteva lucruri de la criza ucraineană, unele mai importante, altele mai…

14 ore ago

Moldova provoacă Rusia să rupă relațiile diplomatice

„Asaltul asupra curierilor diplomatici este cel mai revoltător și mai provocator incident. Ceea ce se…

14 ore ago

Sărbătoarea absolvenților „Pânzele Purpurii”

Sărbătoarea absolvenților „Pânzele Purpurii” a avut loc la Sankt Petersburg în noaptea de 28 iunie,…

15 ore ago