Categories: Economie

Banca Centrală, măsuri de protecție a sistemului național de plăți

Banca Rusiei a subliniat că ”oamenii aleargă de două luni” în căutarea soluțiilor în cazul unor eventuale măsuri restrictive din partea Statelor Unite, informează agenția TASS.

Imediat după apariția, în luna august, informații de presă privind posibilitatea unor noi sancțiuni americane, a început pregătirea în vederea protejării sistemului național de plăți. Așa a declarat la o întâlnire a bancherilor cu conducerea Băncii Centrale vicepreședintele departamentului pentru sistemul național de plăți a instituției, Svetlana Romașkina.

”Să spun sincer, din ziua când la televizor s-a anunțat că undeva cineva iar planifică să introducă alte sancțiuni, alergăm și căutăm căi pentru a ne proteja, pentru a identifica eventuale metode de apărare. Alergăm de două luni fără încetare. Sincer spun, uneori chiar și noaptea”, a declarat ea.

În același timp, Romașkina a recunoscut că nu știe cu certitudine dacă sistemului național de plăți va fi pregătit pentru noi sancțiuni, dar și-a exprimat speranța că eventualele sancțiuni nu îl vor afecta.

În lista instituțiilor financiare pentru care la Congresul american se propune impunerea de restricții, au fost incluse Vnesheconombank, Sberbank, VTB și Bank of Moscow, Gazprombank, Banca Agricolă și Promsviazbank. Proiectul prevede, de asemenea, noi sancțiuni împotriva politicienilor ruși și a oamenilor de afaceri ruși.

Miercuri, agenția Bloomberg a informat, citând pe senatorii americani că cel mai probabil Congresul american nu va avea timp să ia în considerare înainte de sfârșitul anului un proiect de lege care prevede introducerea unor noi sancțiuni împotriva Federației Ruse și este probabil să amâne votarea acestei inițiative pentru anul viitor.

Sistemul național rus de plăți ”Mir” a fost creat în vara anului 2014, după ce, din cauza sancțiunilor, băncile ruse au început să se confrunte cu probleme legate de sistemele internaționale de plăți Visa și MasterCard.

owner

Recent Posts

Graficul pentru livrările avioanelor de pasageri MC-21

Aeroflot intenționează să primească primele opt avioane MC-21 în trimestru patru al anului 2027, iar…

20 de minute ago

De ce a respins Zelenski propunerea emisarilor lui Trump

Kievul nu va purta un dialog cu Moscova până când nu vor fi anunțate rezultatele…

35 de minute ago

Detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina

Au fost făcute publice detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina, pe care reprezentanții…

10 ore ago

Conflictul din Ucraina: În Europa crește disperarea

„Firește, este o provocare menită să încingă spiritele belicoase. Politicienii europeni sunt iraționali și și-au…

10 ore ago

Ce este proiectul unic Vostok Oil

Vladimir Putin a dat startul proiectului unic Vostok Oil. Interesant este că, în cadrul ceremoniei,…

10 ore ago

Ucraina a pierdut 1,2 mld $ din cauza corupției în achizițiile de armament

Numai în 2024, Ucraina a pierdut aproximativ 1,2 miliarde de dolari din fraude, deturnări de…

11 ore ago