Categories: Economie

Peskov, avertisment pentru companiile străine

Orice companie străină care este implicată, pe bază de colaborare, în proiecte economice ruse, riscă să ajungă sub incidența sancțiunilor americane și să devină victimele unor acțiuni neargumentate ale Washingtonului, a declarat, la o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, relatează RIA Novosti.

”După cum Statele Unite aruncă, în dreapta și în stânga, aceste restricții, orice persoană juridică sau fizică din această lume modernă, orice proiect poate risca să se trezească, a doua zi de dimineață, că a intrat sub aceste restricții. Nimeni nu este asigurat împotriva unor astfel de evenimente, iar procesul evoluează după o traiectorie absolut imprevizibilă și neargumentată”, a spus Peskov, întrebat fiind, de jurnaliști, în legătură cu pericolul ca firmele străine să fie sancționate, la rândul lor, din cauza colaborării la proiectul Turkish stream.

Oficialul de la Kremlin a subliniat că perspectivele de a contesta în instanță aceste hotărâri sunt foarte mici, pentru că ”este vorba despre decizii destul de voluntariste venite dinspre partea americană”.

owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

6 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

6 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

7 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

7 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

17 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago