
Foto: RIA Novosti
Activitatea fondurilor de pensii în Rusia trebuie să fie astfel organizată, încât rușii să simtă avantajul faptului că își depun economiile în aceste instrumente financiare, consideră președintele Vladimir Putin.
”Este un subiect pe care, firește, îl dezbatem mereu. Nu închidem tema fondurilor de pensii, de economii, private, de stat. Pornim de la premisa că aceste fonduri, activitatea lor trebuie astfel organizată, încât aceste avantaje, absolut evidente, să fie simțite de oamenii care își încredințează banii acestor fonduri, pentru ca ele să nu se prăbușească, pentru ca oamenii să simtă avantajul faptului să își investesc economiile în aceste fonduri. Pentru ca și procesele inflaționiste să nu influențeze de natură încât banii să dispară, pentru ca ele să promoveze o politică economică echilibrată, realistă și eficientă”, a spus Putin la ședința plenară a forumului economic ”Rusia cheamă”.
”Are legătură cu necesitatea de a respecta interesele acelor cetățeni ai Federației Ruse, care încredințează banii lor acestor fonduri”, a adăugat șeful statului.
În context, Putin a declarat că, în Rusia, pensiile vor crește. ”Pensiile vor crește. Este o chestiune decisă”, a subliniat președintele.
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…