Categories: Rusia si lumea

Peskov: Dialogul cu SUA nu se leagă

Dialogul dintre Moscova și Washington nu se leagă, deși ambele părți și-au ”făcut temele pentru acasă” și au strâns multe probleme de dezbatere, a declarat purtătorul de cuvânt al șefului statului rus, Dmitri Peskov.

”Dialogul nu se leagă cu adevărat, deși, ca să spunem așa, au fost stabilite planurile, și de o parte și de cealaltă s-a efectuat, hai să-i zicem, tema pentru acasă. Nu de puține ori aceste planuri au fost date peste cap în ultimul moment”, a adăugat Peskov, la solicitarea ziariștilor.
În altă ordine de idei, el a declarat că Rusia poate continua să livreze gaze naturale în Europa prin Ucraina după darea în exploatare a gazoductului Nord Stream – 2, dar că acest lucru depinde de Kiev.

Rugat să comenteze declarația cancelarului german, Angela Merkel, privind necesitatea garantării tranzitului gazelor rusești prin Ucraina, Peskov a amintit că președintele Vladimir Putin a prezentat în repetate rânduri poziția Moscovei vizavi de posibilitatea continuării tranzitului de gaze.

”El a declarat că, de fapt, nu este vorba despre o sistare a tranzitului de gaze prin Ucraina după intrarea în funcțiune a Nord Stream-2. Concret, acest tranzit va fi posibil și pe viitor, dar, din nou, totul depinde de partea ucraineană”, a spus Peskov.

owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

6 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

6 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

7 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

7 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

17 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago