
Un studiu elaborat de site-ul Rabota.ru arată că printre cei mai mărinimoși angajatori sunt cei din sectoarele IT și educație, la polul opus aflându-se cei din domeniul construcțiilor și din industria imobiliarelor.
Majoritatea angajatorilor (58%) nu intenționează să acorde prime colaboratorilor lor la sfârșitului anului. În orice caz, așa reiese din sondajul realizat de site-ul de joburi, document citat de agenția TASS.
”58% dintre angajatori nu își vor premia angajații la finalul anului 2018. 24% dintre repondenții la chestionar au arătat că și-au propus să acorde stimulente financiare anumitor categorii de lucrători și numai 18% dintre companii vor oferi prime colaboratorilor lor”, precizează comunicatul remis de Rabota.ru.
Sondajul a fost realizat în luna noiembrie, cu participarea a 300 de angajatori din toate regiunile Rusiei, precizează TASS.
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…