Categories: Rusia si lumea

Pasiuni în jurul insulelor Kurile

Cotidianul ”Izvestia” scrie despre negocierile liderilor Rusiei și Japoniei, președintele Vladimir Putin și premierul Sindzo Abe, și despre deciziile concrete care ar putea apărea în legătură cu Insulele Kurile și Tratatul de pace.

O nouă întrevedere din 22 ianuarie care, în felul ei, este jubiliară – va fi pentru a 25-a oară când liderii celor două state vor încerca să se apropie de rezolvarea problemelor privind tratatul de pace și a învechitei dispute teritoriale din jurul Insulelor Kurile. Dar, având în vedere contextul în care s-au desfășurat pregătirile vizitei premierului nipon la Moscova, experții consultați de ”Izvestia” nu așteaptă hotărâri decisive. În opinia lor, dacă Tokyo ar îndeplini o serie de condiții, un Tratat de pace ar avantaja ambele părți.

Temple James Brown, expert în relațiile ruso-nipone la Universitatea din Tokyo crede că, în nici un caz, întrevederea nu va fi una conflictuală, cu toate că nu se va ajunge la rezultate importante în chestiunea Kurilelor. ”Abe se grăbește să avanseze în această privință și încă mai speră să semneze un acord cadru, indiferent de formă, când Putin va vizita Japonia, în iunie. Dar partea rusă nu se grăbește, deși ea este cea care imprimă ritmul în cazul de față, pentru că deține insulele”, a explicat analistul.

Într-adevăr, Rusia nu arată că s-ar grăbi în mod special. Mai ales că, în Rusia, transferul ipotetic a două insule către Japonia este privit de societate destul de negativ. Conform sondajului Levada, împotrivă se pronunță 74% dintre ruși, notează ”Izvestia”.

Fostul ambasador al Rusiei la Tokyo, Aleksandr Panov, consideră, la rândul său, că la întâlnirea cu Putin, Abe ar putea, totuși, recunoaște, într-un fel sau altul, suveranitatea Rusiei asupra insulelor Kurilelor de sud și să repete promisiunea deja făcută că, după predarea celor două teritorii, aici nu vor fi amplasate baze militare sau contingente SUA.

”Greu de spus dacă partea rusă va accepta. Marea întrebare este în ce măsură este Rusia cu adevărat interesată de un tratat de pace”, a comentat Panov. Deși, a arătat el, un astfel de acord cu Rusia ar răspunde intereselor Moscovei. Într-un context internațional complicat, este de preferat să ai un partener și un prieten în Est, crede diplomatul. Iar așa ceva se câștigă numai cu ajutorul unui tratat de pace, un document complex, care să țină cont de problemele securității, a relațiilor politice, colaborării economice și apartenențelor teritoriale.

owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

2 minute ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

21 de minute ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

57 de minute ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

o oră ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

11 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

22 de ore ago