Categories: Rusia de azi

Cosmonauții ruși vor ajunge pe Lună în 2031

Prima expediție cu echipaj rusesc va trebui să meargă spre Lună în 2031, iar după aceasta asemenea zboruri sunt planificate de a fi anuale, potrivit documentului Institutului Științific ȚNIIMAȘ din cadrul corporației ”Roskosmos”, transmite RIA Novosti.

Sursa indică faptul că echipajul primei expediții va trebui să pregătească câteva „operațiuni ale astronauților pe Lună” și să „efectueze lucrări conform sarcinilor preconizate de Academia de Științe din Rusia”.

În 2032, se planifică livrarea pe satelitul Pământului a unui lunomobil (un vehicul lunar greu cu care se vor deplasa astronauții), precum și o a doua expediție care va fi implicată în „testarea vehiculelor de pe suprafață”.

Expediția din 2033 va trebui să facă călătorii pe distanțe lungi cu lunomobilul și să testeze complexe robotizate.

Pentru anii 2034 și 2035 sunt programate începutul și continuarea construcției unei baze lunare.

Fiecare expediție a primit un nume de cod – de la M1 la M5. Se presupune că acestea se vor realiza cu ajutorul a două lansări ale unei rachete extra-grele – prima lansare va aduce pe orbită o navă spațială pilotată, cea de-a două – un complex de decolare și aselenizare pentru debarcare și decolare ulterioară de pe Lună, precum și alte echipamente.

Zborurile pilotate vor trebui să fie precedate de două lansări de încercare în 2028 și 2029, respectiv, pentru testarea complexului de decolare și aterizare și un zbor circumlunar efectuat de nava pilotată.

 

owner

Recent Posts

„Nu noi am început”: Putin respinge responsabilitatea Rusiei pentru moartea oamenilor

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul emisiunii „Bilanțul anului” (în imagine), a răspuns dur…

4 ore ago

Putin, despre inițiativa strategică pe front și rezultatele economice pe anul 2025

Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, participă astăzi la tradiționale ”Linie directă” și conferința de presă (în…

6 ore ago

Narîșkin: Occidentul nu a renunțat la ideea de a organiza un ”maidan” în Serbia

Federația Rusă speră că, în alegerea ei, Serbia nu se va lăsa ghidată de minciunile…

7 ore ago

Medvedciuk: Zelenski îl minte cu cinism pe Trump

Liderul mișcării Altă Ucraină, Viktor Medvedciuk, a afirmat că, susținând că alegeri ar putea avea…

8 ore ago

Afacerile cu Rusia mai presus de principii

Potrivit informațiilor obținute de publicația Bild, Berlinul și Uniunea Europeană, deși declară sus și tare…

8 ore ago

”Linia directă” cu cetățenii și conferința de presă a președintelui rus, Vladimir Putin, dedicate bilanțului de an 2025 – VIDEO

Transmisia în direct va începe astăzi, pe 19 decembrie, la ora 11:00, ora Bucureștiului. https://youtu.be/hOFsg3fHrHg

8 ore ago

This website uses cookies.