Categories: Cultură

Actrița Irina Muraviova. ”Viața mea este un mare secret”

Irina Murviova va împlini curând 69 de ani. Într-un interviu acordat agenției TASS, artista poporului a povestit de ce nu i-au plăcut unele dintre filmele în care a jucat și de ce nu își va scrie autobiografia.

Întrebată de ce nu scrie o carte despre viața ei, Muraviova a răspuns: ”Mi se propune, dar nu vreau, spectatorul nu are nevoie de așa ceva. Și, în general, viața mea este un mare secret”, a răspuns actrița, recunoscând, totodată, că a fost extrem de contrariată și intimidată de reacția publicului după apariția pe ecrane a filmelor ”Karnaval”, ”Cea mai fermecătoare și mai atrăgătoare”, ”Moscova nu crede în lacrimi”.

În filmul ”Moscova nu crede în lacrimi”, 1979

”M-au asaltat cu complimente. Iar eu nu puteam pricepe cum trebuie să mă port. La un moment dat, toți veneau la mine și imi spuneau: ”Doamne, cât vă iubim!”. Și mă gândeam: ”Cum să mă iubească? Pentru ce? Nu mă cunosc deloc. Eu și rolul suntem două lucruri total diferite”.

Cu timpul, artista a înțeles că în fața unor asemenea emoții trebuie să te porți normal, calm. ”Vorbele frumoase nu îmi erau adresate mie, ci personajului pe care ei își imaginau că sunt eu. Reiese că atunci când dialogăm cu un spectator, suntem, de fapt, trei: el, eu și între noi un personaj care i-a plăcut lui foarte mult. Când am priceput despre ce este vorba, m-am liniștit”, a spus Muraviova.

Referindu-se la unul dintre cele mai populare filmele în care a jucat – pelicula ”Cea mai fermecătoare și mai atrăgătoare”, în regia lui Gerald Bejanov, – artista a declarat că, la început nu i-a plăcut. ”Nu am îndrăgit acest film și nu mi-am dorit să particip, pentru că tema nu îmi plăcea. Dar așa erau vremurile – era în plină ascensiune filmul de autor, ceva foarte serios. Dar e același lucru: cineva se îndrăgostește de cineva, triunghiul el, soție, amantă”.

Acum însă, filmul îi place. ”E chiar foarte bun”, consideră Muraviova.

Despre ”Moscova nu crede în lacrimi”, amintirile sunt dintre cele mai calde, dar și pline de amărăciune, din cauză că presa i-a interpretat greșit comentariile referitoare la film, scriind că a izbucnit în plâns la vizionare văzând cât de neplăcută și plină de încredere în sine i-a ieșit eroina.
”Nu am văzut filmul, doar o mică parte, în procesul de filmare. M-am uitat și m-am gândit. ”Doamne, e groaznic! Cât pot să fiu de nesuferită, obraznică și respingătoare”. Nu mi-a plăcut deloc de mine, chiar dacă, acolo, în film, așa trebuia să fiu”, a explicat artista.

Irina Muraviova are la activ peste 40 de roluri în cinematografie și cam tot atâtea pe scena de teatru. Dacă nu are planuri în privința filmelor, are un nou rol în teatru. La Teatrul Mic, unde artista lucrează de mulți ani, va fi prezentat în aprilie un spectacol muzical cu participarea Irinei Muraviova.

owner

Recent Posts

Secretul îngrozitor al principalului rusofob din SUA

Senatorul american Lindsey Graham, a fost acuzat post-mortem de relații cu un minor În SUA,…

10 ore ago

Presa: SUA au propus Kievului să uite de NATO

Washingtonul a propus noi condiții pentru o soluționare pe cale pașnică a conflictului: Ucraina să…

10 ore ago

Filin a dat startul unei noi clase de rachete de croazieră rusești

În Ucraina s-a anunțat că Rusia a folosit noua rachetă de croazieră, Filin. În opinia…

10 ore ago

Summit Putin-Trump-Xi. Politolog: Un fel de partid mondial al păcii

Summitul Putin–Trump–Xi va avea loc pe 18 sau 19 noiembrie, în China, în marja summitului…

13 ore ago

Putin a aprobat lista de sarcini privind dezvoltarea teritorială și crearea unui mediu urban confortabil

După întâlnirea avută, pe 10 august 2026, cu specialiști de seamă din domeniul dezvoltării teritoriale…

17 ore ago

Analiști, despre eventualii negociatori din partea Uniunii Europene

Uniunea Europeană a intensificat căutările în vederea identificării unui negociator pentru contacte cu Moscova. Pentru…

20 de ore ago