Categories: Rusia de azi

Scopul discursului prezidențial

Potrivit cotidianului ”Vedomosti”, mesajul președintului Vladimir Putin către parlament, programat pentru 20 februarie, fusese stabilit, inițial, pentru mijlocul lunii martie, când se implinesc cinci ani de la reîntoarcerea Crimeii în componența Rusiei. Dată căreia s-a dorit să fie dedicat acest discurs, susține ziarul, citând surse din administrația prezidențială.

Interlocutorii publicației menționate nu au știut să explice motivele reale ale acestei schimbări. ”Poate fi legată de dorința de a stopa căderea ratingurilor. Poate există deja date privind instituirea de noi sancțiuni anti-ruse. Poate fi și o măsură de prudență, ca discursul să nu fie prea aproape de alegerile prezidențiale din Ucraina, din 31 martie”, a detaliat una dintre sursele ziarului ”Vedomosti”.

Această modificare trebuie privintă în contextul scăderii popularității, crede politologul Andrei Koliadin. ”Președintele nu dispune de foarte multe pârghii pe care le-ar putea folosi: este discursul din parlament, linia directă cu cetățenii și marea conferință de presă. Ori, prin mesajul său el poate veni cu promisiuni serioase pentru cetățenii cu orientări politice”.

Discursul din 2018 (Putin a pus atunci accent pe noile tehnologii militare) i-a determinat pe oameni să se unească înaintea alegerilor, spune expertul. ”Nimic nu e mai înfiorător decât un război, fie el și ipotetic. Dar în anul care a trecut, interesele oamenilor s-au canalizat pe probleme interne: reforma pensiilor, creșterea TVA, creșterea prețurilor. Acum, ei așteaptă să li se spună ceva legat de nevoile lor”, a apreciat specilistul.

Este puțin probabil ca schimbarea datei să fie determinată de evenimente de politică externă. Mai degrabă totul are legătură cu ratingurile, subscrie politologul Nikolai Petrov. ”Se poate observa deja o pregătire în acest sens: articolele de presă ale premierului Dimitri Medvedev, al consilierului prezidențial Vladislav Surkov. A fost extraordinara întâlnire, de la Soci, cu președintele belarus, Aleksandr Lukașenko. Greu de apreciat dramaturgia discursului, atâta timp cât nu a fost pronunțat, dar pentru președinte important este să îndrepte situația cu raginturile”, a adăugat el.

În opinia expertului, mesajul de anul trecut a fost dedicat cu precădere chestiunilor de politică externă, înainte de alegeri ratingurile au fost umflate, iar scăderea lor ulterioară a fost de deplin justificată. ”Acum însă, această prăbușire a devenit un trend. Și trebuie spus ceva care să permită răsturnarea situației. Pentru că nu este vorba doar despre o redresare a ratingurilor. Mesajul trebuie să fie altfel față de cele în care președintele putea să prezinte strategii pe termen foarte lung, dincolo chiar de anul 2024”.

După cum anunță canalul TV ”Dojdi”, președintele Putin, adresându-se Adunării Federale, ar putea să abordeze temele care îi frământă pe ruși în ultima vreme: relațiile ruso-beloruse, Insulele Kurile, situația cu reciclarea gunoiului din diferite orașe, precum și explorarea spațiului cosmic.

 

owner

Recent Posts

Jurnalistul Pîslaru a acuzat-o pe șefa Comisiei Europene că ignoră întrebările incomode

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost acuzată că, la întâlnirea ei cu…

10 ore ago

Lavrov le-a propus europenilor să stea la hotel pe durata negocierilor de la Abu Dhabi

Reprezentanții europeni, sosiți la Abu Dhabi pe fondul negocierilor privind Ucraina, ar putea pur și…

12 ore ago

MAE rus, despre participarea președintelui Putin la summitul G20

MAE rus: SUA vor să-l vadă pe Putin la summitul G20, iar Moscova va rezolva…

12 ore ago

„Pusă pe linia de asamblare”: Racheta ”Oreșnik”, pregătită pentru producția de masă

Ucraina dezvoltă un sistem de interceptare a rachetei ”Oreșnik” dincolo de atmosfera terestră. Informația a…

12 ore ago

Patru participanți, patru medalii de aur!

Echipa națională a Rusiei a strălucit la Olimpiada Internațională de Chimie „Abu Rayhan Biruni”, desfășurată…

13 ore ago

Riabkov: S-au intensificat acțiunile provocatoare ale Occidentului în Marea Baltică

Rusia observă o intensificare a activităților provocatoare desfășurate de țările occidentale în zona Mării Baltice,…

14 ore ago