Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: RIA Novosti
Grupul GAZ, al lui Oleg Deripaska, solicită ajutor de la stat, în valoare de 29,5 miliarde de ruble (408,1 milioane de euro), susține cotidianul ”Kommersant”, citând o scrisoare adresată de directorul general al companiei, Vadim Sorokin, vicepremierului rus, Dmitri Kozak.
”Responsabilii companiei susțin că, pe fondul consecințelor sancțiunilor, în 2018 grupul a fost nevoit să majoreze portofoliul de credite cu 20,7 miliarde de ruble, până la 73,6 miliarde, iar fondul de rulment cu 24,7 miliarde de ruble. Astfel că, la sfârșitul anului s-a înregistrat un flux financiar negativ de 11,3 miliarde de ruble (156 milioane de euro)”, detaliază publicația citată. Compania se teme că, în doua jumătate a anului, producția ar putea scădea cu 40%, sub efectul sancțiunilor, ceea ce va priva compania de posibilitatea de a-și onora portofoliul de credite, adaugă ”Kommersant”.
De asemenea, grupul GAZ îi cere lui Kozac să se aloce, din buget, 20 de miliarde de ruble pentru realizarea programului achizițiilor de stat, care cuprinde mașini de salvare, autobuze școlare, autoturisme speciale pentru instituțiile de forță, compania fiind prezentată în scrisoare drept unic furnizor pentru aceste produse.
Surse guvernamentale au precizat că, având în vedere importanța socială a întreprinderii, astfel de solicitări ”sunt atent analizate”, dar că o decizie finală nu a fost încă luată.
Prin corporația Russkie Mașinî, grupul GAZ intră în holdingul industrial Bazovîi Element, condus de Oleg Deripaska. În aprilie anul trecut, omul de afaceri rus și companiile pe care le controlează au fost incluși pe ”lista neagră” a sancțiunilor americane. La 27 ianuarie, anul curent, ministerul de Finanțe al SUA a scos de sub sancțiuni compania En+ și grupurile Rusal și Evrosibenergo, care fac parte din holding.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…
Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…
Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…
Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…
Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…