Categories: Turism

Aventurile unor turiști cehi în Rusia

Doi turiști cehi au povestit despre cum au călători ei în Rusia, pe motociclete Jawa, vechi de 40 de ani. Impresiile lor, despre această aventură, ei le-au publicat într-un articol apărut pe site-ul de știri iDNESZ.cz.

”După ce am trecut granița, am văzut: asta nu e Rusia despre care am auzit acasă! Drumuri bune, mâncare din belșug, iar prin păduri, nici urmă de urși fioroși. Peste tot, oamenii zâmbeau și ne salutau. La un moment dat, în fața unui magazin, de noi s-a apropiat o femeie în vârstă; ne-a dat câte o înghețată și ne-a întrebat dacă avem bani de drum”, scrie autorul materialului, Michal Franc.

”Un moment gingaș”, umbrit însă de polițiștii care, ”fără motiv”, i-au oprit ceva mai târziu, cerându-le ”două mii de ruble”.

De asemenea, cei doi turiști au scris despre arhitectura orașelor Moscova și Sankt-Petersburg.

”La Moscova, am fost impresionați de metrou, pentru că aproape toate stațiile sunt adevărate opere de artă. Dar, cele mai frumoase locuri sunt, fără îndoială, Piața Roșie și Catedrala Vasile Blajinul”, scrie Franc.

În ceea ce privește Sankt-Petersburgul, el este, potrivit celor doi cehi, ”un oraș la fel de fantastic ca Moscova”, dar, ”cu totul altul”.

Ei au o impresie bună și despre provincia rusă. ”Am ieșit de pe șoseaua principală și am pornit-o prin sate. Natura minunată ne-a amintit de un basm despre Morozko. Casele țărănești, din lemn, frumos ornate cu decorații de lemn și destul de îngrijite, sunt pitorești”, a arătat autorul.

Nu le-a stricat călătoria nici incidentul de la granița cu Finlanda, când vameșii ruși i-au supus pe cei doi cehi unui adevărat interogatoriu, a încheiat Franc.

owner

Recent Posts

Fiodor Lukianov: Consiliul pentru Pace prin forță

Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, director științific al Clubului Internațional de…

7 ore ago

Interzicerea livrărilor de energie din Rusia. Ungaria a mers în justiție

Ungaria a depus la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o plângere împotriva interdicției privind…

13 ore ago

În ianuarie, Europa a majorat drastic achizițiile de gaz rusesc

Motivul îl reprezintă temperaturile scăzute și reducerea livrărilor de GNL din SUA, relatează publicația Lomovka…

13 ore ago

Politolog: Rusiei i s-a întins o capcană

Politologul Serghei Markov consideră că Rusiei i s-a pregătit o capcană. Într-o postare pe pagina…

13 ore ago

Peskov: Negocieri între Putin și Zelenski sunt posibile doar la Moscova

Kremlinul insistă că, între președinții Federației Ruse și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, contactele…

13 ore ago

Lavrov, despre noua poziție a Moscovei în negocierile privind Ucraina

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a susținut, recent, o conferință de presă, în…

14 ore ago

This website uses cookies.