Categories: Rusia si lumea

Când și cât doarme președintele Putin

Purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a relatat despre graficul de lucru încărcat al șefului statului.

Joi, liderul de la Kremlin a ajuns din Cita la Vladivostok, unde s-a întâlnit cu omologul său nord-coreean, Kim Jong Un, după care a plecat într-o vizită de două zile în China. Jurnaliștii l-au întrebat pe Peskov când reușește Putin să doarmă.

”Putin nu doarme, el lucrează ”, a răspuns, zâmbind, purtătorul de cuvânt. Trecând la lucruri serioase, el a precizat că vizita în China este deosebit de productivă. Pe lângă participarea la forumul internațional de colaborare ”O centură și un drum”, Putin a avut o serie de întrevederi bilaterale, dar și convorbiri cu președintele țării gazdă, Xi Jinping.

”Este, deja, o tradiție ca președintele să profite de astfel de întâlniri pentru a sta de vorbă cu colegii lui”, a subliniat Peskov.
În altă ordine de idei, el a declarat, referindu-se la propunerea președintelui Statelor Unite, Donald Trump privind dezarmarea, că inițiativele, în planul reducerii potențialelor nucleare, sunt mereu binevenite, dar trebuie aflate detaliile acestei idei.

”Ar fi ideal să curățăm întreaga lume de arme nucleare. Pe de o parte, ar fi ideal, dar pe de alta, ne-am priva de un factor de intimidare – totuși, nu trebuie uitat factorul de intimidare, paritatea de constrângere, care este garantul că nimeni nu va comite o nebunie și nu va face o greșeală înfricoșătoare”, a declarat Peskov, întrebat fiind care este părerea Kremlinului despre apelul la dezarmarea nucleară a Rusiei, a Chinei și a Statelor Unite, lansat de Donald Trump.

owner

Recent Posts

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

9 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

20 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago

MAE rus, despre cetățenia copiilor diplomaților ruși care se nasc în SUA

Ministerul Afacerilor Externe s-a pronunțat categoric împotriva ideii de a impune cetățenie americană copiilor care…

o zi ago

Analist: Armistițiu, 8 și 9 mai: O decizie foarte neașteptată și foarte puternică!

Într-un comentariu postat pe pagina sa de pe rețeaua Telegram, politologul Serghei Markov face o…

o zi ago