
Foto: RIA Novosti
Purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a explicat de ce, la aniversarea a 74 de ani de la Marea Victorie, nu vor fi lideri străini.
Potrivit spuselor sale, anul acesta nu au fost invitații speciale, așa cum se întâmplă, de regulă, în anii jubiliari. ”De regulă, liderii străini sunt invitați la manifestații jubiliare”, a spus Peskov.
Purtătorul de cuvânt a amintit că, un asemenea eveniment va fi anul viitor, când se vor aniversa 75 de ani de la Victorie.
”Cu toții vom marca o dată jubiliară mare și importantă; va fi cu adevărat un an foarte special. Acum nu este o asemenea dată jubiliară și de obicei nu invităm, la sărbători obișnuite, curente, șefi de stat”, a adăugat oficialul de la Kremlin.
Anul trecut, la parada Victoriei au asistat premierul Israelului, Benjamin Netanyahu și președintele Serbiei, Alexander Vucic. Ambii se aflau la Moscova, în vizite de lucru.
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…
După declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora el poate „cuceri” Cuba, președintele acestei țări,…
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…
Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…
Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…