Nu este exclus un nou salt al prețurilor la petrol

Analistul Dmitri Marincenko, director pe probleme de resurse naturale, la agenția Fitch, nu exclude un nou salt al prețurilor mondiale la petrol, în pofida unei posibile creșteri a cotelor de producție ale țărilor OPEC+, după anularea de către Statele Unite a măsurilor de ușoară relaxare a sancțiunilor împotriva Iranului.

Contactat de RIA Novosti, expertul a explicat că o creștere a prețurilor ar putea fi determinată de o eventuală scădere a producției în Venezuela și în Libia.

Anul trecut, SUA s-au retras în mod unilateral din acordul nuclear cu Iranul și au reintrodus sancțiuni împotriva Teheranului. În același timp, un număr de țări (China, India, Italia, Grecia, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan și Turcia) a fost exceptat de la aceste restricții, până la data de 2 mai 2019. Mai exact, aceste state au avut dreptul de a cumpăra petrol iranian, fără pericolul de a fi incluse în regimul de sancțiuni al SUA, pentru respectivele achiziții. La 22 aprilie, administrația președintelui Donald Trump a anunțat că nu va prelungi excepțiile menționate.

”Anularea acestor măsuri speciale determină, practic, OPEC+ să majoreze producția. Dar, dacă Venezuela și Libia vor reduce livrările de petrol pe piețele lumii, nu vor exista capacități suplimentare de producție pentru a echilibra piața. Ceea ce ar putea conduce la un salt al prețurilor la țiței”, a comentat Marincenko.

În același timp, el a subliniat că această majorare se va produce în special pe seama Arabiei Saudite, care dispune de cele mai multe capacități de producție suplimentare. ”Dar și Rusia va avea șansa de a spori producția, până la nivelul celui de la sfârșitul anului trecut”, a adăugat Marincenko.

”În aceste condiții, administrația americană va prefera, după toate probabilitățile, să privească printre degete cum unii dintre cumpărătorii cheie, precum China, continuă să cumpere petrol iranian”, a presupus expertul, citat de RIA Novosti.

Arabia Saudită a anunțat că, în iunie, se va decide soarta acordului de reducere a producției de petrol în cadrul OPEC+ (țările OPEC plus alte țări producătoare care nu fac parte din cartel, inclusiv Rusia, n.r.), admițând posibilitatea prelungirii înțelegerii până la sfârșitul anului 2019. Intrat în vigoare, de la începutul anului 2017, acordul a fost perfecționat un an mai târziu, părțile participante convenind o reducere totală de 1,2 milioane de barili pe zi la producția de țiței, comparativ cu nivelul din octombrie 2018, amintește RIA Novosti.

owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

5 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

5 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

6 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

6 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

16 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago