
Analistul Fiodor Lukianov, director științific al Clubului Internațional de Dezbateri ”Valdai”/ Foto: RIA Novosti
Redactorul-șef al publicației ”Rusia în politica globală”, Fiodor Lukianov, a punctat momentele principale din discursul noului președinte al Ucrainei, Vladimir Zelenski.
”În discursul inaugural, Zelenski nu a pronunțat niciodată Rusia. Este, poate, cel mai important contract față de ceea ce noi am auzit până acum”, a spus politologul, citat de cotidianul ”Izvestia”.
Predecesorul lui Zelenski, Petrol Poroșenko, menționa Rusia și pe președintele ei, Vladimir Putin, de fiecare dată când avea prilejul, chiar dacă temele dezbaterilor sau întâlnirile nu aveau legătură nici cu una, nici cu alta.
Analistul a constatat, de asemenea, că Zelenski a trecut la limba rusă când a vorbit despre conflictul din Donbass. În opinia lui Lukianov, a fost un gest și o manevră. În plus, politologul a scos în evidență decizia de dizolvare a parlamentului de la Kiev. Din punctul de vedere al expertului, Zelenski a aruncat zarurile.
”Ucraina va avea o vară fierbinte. Trebuie să recunoaștem că Zelenski a început pe o notă înaltă. Pentru ca toate discuțiile despre clovn să înceteze imediat”, a presupus analistul.
În articolul de fond, cotidianul economic ”Vedomosti” estimează că, din prima zi de mandat, Zelenski a făcut multe pentru a fi comparat inevitabil cu președintele Vladimir Putin. Dar, nu mereu în favoarea acestuia din urmă.
Fiecare ucrainean este președinte, nu doar cei 73% care au votat pentru el, ci 100% dintre ucraineni. Ceea ce înseamnă că responsabilitatea pentru edificarea unei țări noi, de succes și fericită, este datoria fiecăruia, a spus Zelenski.
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…
Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…
Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…
Mesajul video al ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, adresat participanților la Conferința…
„Pentru societățile europene, criza reală va începe când primele sicrie din Golf vor fi aduse…