Grușko: 70% din economia lumii este sub sancțiuni

Cel puțin 70% din Produsul Intern Brut mondial fie a intrat deja sub sancțiuni, fie este amenințat de introducerea lor, ceea ce frânează considerabil dezvoltarea economiei globale, a apreciat vice-ministrul rus de Externe, Aleksandr Grușko, vorbind la Forumul internațional Lecturile ”E.Primakov”.

”În prezent, circa 30% din economia mondială se află în zona verde, iar 70% fie în zona de sancțiuni, fie într-o zonă imprevizibilă și a riscurilor de instituire a sancțiunilor”, a arătat diplomatul rus. ”Firește, acest lucru contravine însăși naturii dezvoltării omenirii, a acelor necesități care există în domeniul securității și în sfera creșterii economice – aspecte care trebuie rezolvate de noi toți”.

Aflat la Geneva, la Conferința Internațională a Muncii, premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, a afirmat, la rândul său, că sancțiunile, războaiele comerciale și alte bariere au un impact negativ asupra pieței mondiale a muncii, pentru că devine tot mai greu să se rămână în afara politicii. ”Companiilor, organizațiilor și, prin urmare, oamenilor le este tot mai dificil să trăiască în afara politicii, ceea ce nu poate fi calificat drept un fenomen bun”, a declarat Medvedev.

owner

Recent Posts

Lantratova: Militarii ruși care s-au întors din prizonierat au povestit despre torturile pe care le-au îndurat

Ombudsmanul rus Iana Lantratova a declarat că militarii ruși care s-au întors din prizonieratul ucrainean…

9 ore ago

Lavrov: Rusia a scăpat de oamenii care considerau operațiunea specială „războiul altora”

Potrivit ministrului de Externe, poporul rus „s-a unit ca niciodată” și majoritatea cetățenilor înțeleg scopul…

10 ore ago

Ministerul Apărării: 40 de camioane cu drone, distruse în orașul Borispol

Ministerul Apărării al Federației Ruse a anunțat folosirea sistemului de rachetă Iskander pentru a lovi…

10 ore ago

Lavrov: În Europa „nu ai cu cine negocia”

Rusia nu va veni să negocieze cu Occidentul, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei…

10 ore ago

Expert, despre atacul de sâmbătă noapte al armatei ruse asupra Ucrainei

Distrugerea infrastructurii de transport de pe teritoriul Ucrainei permite ca inamicul să fie privat într-un…

12 ore ago

Operațiunea de la Iași-Chișinău și actul de la 23 august 1944

Operațiunea de la Iași-Chișinău (20–29 august 1944), cunoscută și sub numele de „Cannes-ul de la…

12 ore ago