Categories: Rusia si lumea

Președintele Putin, despre Organizația de Cooperare de la Shanghai, Ucraina și Moldova

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a răspuns la întrebările postului de televiziune ”Mir”. Șeful statului a vorbit despre Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS), despre restabilirea relațiilor cu Ucraina și despre situația din Republica Moldova. Interviul a avut loc în ajunul summitului OCS, ale cărui lucrări, de două zile, se desfășoară, începând de joi, la Bișkek.

Președintele a amintit că OCS a fost înființată la mijlocul anilor 1990, din nevoia reglementării problemelor de frontieră. După aceea, însă, organizația s-a ocupat de dezvoltarea relațiilor pe cele mai diverse direcții de activitate, inclusiv combaterea terorismului și a traficului de droguri. S-a constatat, de asemenea, că obiectivele OCS sunt de mare actualitate și pentru alte țări din regiune, a spus liderul rus. Astfel că, acum, la OCS au aderat, cu statut de membru sau de observator, 18 state. Ca atare, OCS a devenit o organizație regională destul de serioasă și multilaterală, a rezumat Vladimir Putin.

Vorbind, pe de altă parte, despre specificul relațiilor dintre Statele Unite și China, șeful statului rus a subliniat că, din toate punctele de vedere, inclusiv cel al rațiunii, Rusia nu are nici un motiv să se amestece în procesul de negocieri. Există, totuși, un ”dar”, care are o importanță foarte mare. Și anume, faptul că relațiile Rusiei cu China sunt ”fără precedent de bune, de înalte”. În aceste condiții, ”simpatia” Rusiei este, desigur, de partea partenerului ei strategic, a arătat președintele.

El a subliniat că orice acțiuni, care au legătură cu distrugerea arhitecturii relațiilor internaționale, dăunează tuturor celor implicați în activități economice. ”De aceea, sperăm că rațiunea va triumfa, într-un final”, a arătat președintele.

În ceea ce privește Ucraina, Putin și-a exprimat speranța că omologul său de la Kiev, Vladimir Zelenski, nu va avea prea mult timp pentru a se acomoda cu noua lui funcție, apreciind drept inevitabilă restabilirea relațiilor dintre cele două țări. ”Nu se poate așa ceva între părțile aceluiași popor sau, altfel spus, între două popoare – surori”, a spus Putin, referindu-se la actuala rupere a bunelor relații.

În opinia lui, restabilirea relațiilor se va produce, indiferent de evoluția raporturilor Rusiei cu vechile elite ale Ucrainei. ”Să spunem așa, cu acele persoane care, înainte de toate, au pus în capul întregii lor activități succesul personal și avantajul propriu, păstrarea capitalurilor lor construite pe seama poporului ucrainean, dar păstrate undeva în străinătate”.

Putin și-a exprimat speranța că noua conducere a țării ”nu va fi atât de restricționată, se va simți liberă, bazându-se pe încrederea acordată, de poporul ucrainean, proaspăt – alesului președinte”. Liderul rus speră că noile autorități de la Kiev vor putea ”acționa în mod energic și în direcția restabilirii relațiilor dintre Ucraina și Rusia”.

Întrebat despre criza politică din Moldova, președintele Putin a asigurat că Moscova nu renunță la sprijinul acordat președintelui republicii, Igor Dodon, în actuala situație complicată din țara lui. Scopul este de a-l ajuta pe el și pe partenerii lui de coaliție să scape țara ”de acei oameni care au uzurpat, până de curând, puterea în Moldova”.

Putin a apreciat că situația din Moldova nu este unică și a făcut o comparație cu Ucraina. Oligarhii ”și-au subordonat toate structurile de stat, absolut totul: și instituțiile de ordine și parlamentul, tot ce vrei”. ”Adică au câștigat bani pe seama poporului moldovean, pe care i-au folosit pentru a-și întări bunăstarea personală și pârghiile de influență asupra statului”, a apreciat președintele Rusiei.

owner

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

2 ore ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

3 ore ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

4 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

6 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

6 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

7 ore ago
# #