Ce se va întâmpla cu prețul petrolului

Participanții la acordul OPEC+ (statele membre ale Organizației țărilor exportatoare de petrol, plus alți mari producători de țiței, în special Rusia, n.r.) sunt foarte aproape de a ajunge la o înțelegere, care să permită menținerea prețurilor la petrol în interiorul unui coridor cuprins între 55 și 65 de dolari/baril, a anunțat președintele companiei Gazpromneft, Aleksandr Diukov, pentru postul de televiziune Rossia-24.

”Mai degrabă, părțile sunt aproape de obținerea unei înțelegeri sau, în orice caz, se va merge pe o prelungire a acordului deja în vigoare. Concret, este vorba despre menținerea la cotele actuale a volumelor de producție sau va fi o oarecare revizuire a acestui volum, în sensul reducerii sau creșterii. În orice caz, acest lucru va permite, în opinia mea, menținerea prețurilor la un nivel acceptabil, de 55-65 dolari/baril”, a arătat Diukov.

Între timp, ministerele Energiei și cel al Finanțelor din Rusia au avertizat că, dacă OPEC+ nu va reuși să ajungă la o soluție viabilă, prețurile le petrol s-ar putea prăbuși sub 30 de dolari/baril, ceea ce va însemna un test serios pentru rublă.

”Rubla rezistă, fără mari probleme, la un preț al petrolului cuprins între 55 și 65 de dolari/baril, dar, sub 40, ar fi deja dureros atât pentru buget, cât și pentru economie, în ansamblul ei. În această situație ipotetică, moneda națională are toate șansele să atingă 70-80 de ruble/dolar”, crede analistul Andrei Kocetkov, de la firma Otkrîtie Broker.

”La o cotație de circa 41 dolari/baril, rubla va atinge 74. Dacă barilul coboară la 30, este foarte important dacă petrolul se va fixa la acest tarif sau va ceda. În interval de o lună, nimic fatal nu se va întâmpla, dar, dacă petrolul va înțepeni la această valoare două luni sau o jumătate de an, rubla se va prăbuși până la 86”, a apreciat, la rândul său, Andrei Vernikov, de la Zerich Capital Management.

owner

Recent Posts

Prin uciderea lui Larijani, Israelul a expus SUA

Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…

15 minute ago

Arheolog rus, reținut în Polonia la cererea Ucrainei

La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…

56 de minute ago

Patrușev: Rusia nu câștigă de pe urma conflictului din Orientul Mijlociu

„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…

2 ore ago

Peskov, despre participarea Europei la negocierile privind Ucraina

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…

4 ore ago

FBI-ul a deschis o anchetă împotriva unui fost înalt funcționar în urma „adevărului incomod” despre Iran

Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…

4 ore ago

„Militarii sunt șocați”: Zelenski, suspectat de înaltă trădare

Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…

5 ore ago
# #