Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: Ag.REGNUM
Nerespectarea termenului de lansare a gazoductului Nord Stream-2, din cauza poziției Danemarcei, care întârzie să aprobe proiectul, ar putea deveni realitate, a estimat șeful companiei austriece OMV, Rainer Seele.
”Nord Stream-2 AG poate îndeplini planul. Ceea ce nu știm, este când vom primi aprobare. Trebuie să așteptăm, până când autoritățile daneze o vor elibera. Dar, cu cât mai târziu o vom primi, cu atât poate deveni realitate întârzierea dării în exploatare a gazoductului”, a spus Seele.
Proiectul Nord Stream-2 presupune construirea a două linii de conducte cu o capacitate totală de 55 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an, pornind de la malul rus al Mării Baltice, până la litoralul german, cu traversarea acestui luciu de apă.
Costurile proiectului au fost estimate la 9,5 miliarde de euro, lansarea lui fiind planificată pentru sfârșitul acestui an.
Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…
Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…
Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…