
Foto: RIA Novosti
Rusia și China au încheiat un acord interguvernamental privind trecerea la valutele naționale în decontările reciproce, informează cotidianul ”Izvestia”, cu referire la o scrisoare adresată de viceministrul rus de Finanțe, Serghei Storciak, președintelui Comisiei pentru piața financiară din Duma de Stat, Anatoli Aksakov.
Respectivul document a fost semnat de vicepremierul și ministrul de Finanțe, Anton Siluanov și de președintele Băncii Naționale a Chinei, Yi Gang.
În prezent, se elaborează noi mecanisme de decontare reciprocă în valute naționale. Una dintre variantele analizate prevede crearea unor ”ecluze” între sisteme de plăți naționale similare, rus și chinez. Se intenționează ca algoritmul complet să fie pus la punct până în 2020.
Potrivit ”Izvestia”, vor trece la efectuarea de plăți în ruble și yuani, în primul rând, marile companii cu participația statului din sectoarele tradiționale ale exportului rus. Decontările în valute naționale vor fi aplicate inclusiv contractelor încheiate, deja, în dolari.
La sfârșitul anului 2018, volumul total al comerțului cu produse și servicii, dintre Rusia și China, a crescut cu 24%, până la 114,2 miliarde de dolari. Din această sumă, comerțul cu mărfuri a asigurat 108,3 miliarde.
Lenta.ru amintește că, la 14 iunie, ministrul rus al Finanțelor, Anton Siluanov și vicepreședintele Comisiei Europene pe probleme de energie, Maros Sefcovic au convenit crearea unui grup de lucru care să se ocupe de trecerea la ruble și euro în decontările reciproce.
”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…
Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…
Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…
Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…
Mesajul video al ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, adresat participanților la Conferința…
„Pentru societățile europene, criza reală va începe când primele sicrie din Golf vor fi aduse…