Categories: Context

Corneliu Vlad: Moscova afirmă că nicio problemă europeană nu poate fi soluționată fără țara cea mai mare a continentului

Corneliu VLAD

A ambiționa să izolezi Rusia aduce cu încercarea istetului din poveste de a băga din lumina soarelui în beci cu banița. Federația Rusă are 14 state vecine pe o graniță care se întinde pe mai mult de 20 000 km, ca să ne rezumăm la cea mai simplă evidență. “Cum vreți să izolați o țară atât de mare ca Rusia””, întreba președintele Putin la forumul internațional Russia Calling, în octombrie 2016. Iar în iulie 2018, spunea, într-un interviu pentru Fox News: “Rusia este prea mare și prezintă o importanță prea înaltă în lume pentru a putea fi izolată.” Și continua: “Vedeți că aceste eforturi au eșuat. Priviți la dimensiunile, la vastitatea Rusiei, la importanța ei din punctul de vedere al securității internaționale, la economia sa, la contribuția sa pe piața energetică mondială. Rusia e prea mare pentru a fi sancționată și izolată”. Președintele Putin afirma toate acestea la Helsinki, imediat după prima sa întâlnire în doi cu președintele SUA, Donald Trump și după primele valuri de sancțiuni aplicate țării sale în contextul crizei ucrainene.

Boicotul inițiat în ultimii ani împotriva Rusiei în unele instituții multilaterale este și el departe de ceea ce s-a urmărit. De curând, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a reintegrat Rusia în acest for european, după ce, în urmă cu cinci ani, la începutul crizei ucrainene, decisese suspendarea drepturilor de vot și de reprezentare ale delegației Moscovei. Plenul “singurei instituții paneuropene care există” (căci din ea fac parte practic toate statele continentului, și cele din UE și cele dinafara ei) n-a riscat un “Ruxit”, fie și din simplul motiv că Moscova a răspuns la sancțiunile instituite împotriva ei prin sistarea importantei sale contribuții bugetare (75 de milioane euro dintr-un total de 450 de milioane), cât s-a adunat din 2017 până astăzi. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei era în pragul falimentului. Într-un asemenea moment, principiile solemn invocate cu orice alt prilej ajung să fie altfel “interpretate”, adică în așa fel încât să slujească intereselor conjuncturale. Drept care, delegația rusă a fixat condiții: nu se va reveni și nu va plăti decât dacă primește asigurări că nu va fi privată din nou de drepturile sale din cadrul Adunării. În acest sens, instituția paneuropeană a trebuit să-și revizuiască regulamentul de funcționare și să adauge o nouă prevedere, care restrânge considerabil posibilitățile sale de a aplică sancțiuni.

Episodul din instituția paneuropeana de la Strasbourg, care reunește 47 de state ale continentului, are multiple și diverse conotații, care merg de la considerații geopolitice și de principiu, până la cele ce vizează șicane deloc diplomatice bugetare, care ajung să se întoarcă asemenea unui boomerang asupra respectivei instituții, obligată să revină în cele din urmă asupra propriei decizii… din lipsă de bani. Încercarea de justificare “diplomatică” cea mai semnificativă în acest sens aparține reprezentanței Franței, Amelie de Montchalin: “Obiectivul nostru prim trebuie să fie, înainte de toate, protecția concretă a drepturilor fundamentale ale celor 800 de milioane de europeni din jurul nostru și care ne urmăresc. Și de aceea cred că niciun fel de alte considerații nu trebuie vreodată să ne facă să pierdem din vedere acest obiectiv”.

Reprezentanții delegației Rusiei au comentat, și ei, în mod firesc, evenimentul. Konstantin Kosaciov, șeful Comisiei pentru probleme internaționale a Camerei Superioare a Parlamentului rus a remarcat că Adunarea Consiliului Europei “își recunoaște erorile din trecut față de Rusia. Iar Piotr Tolstoi, vicepreședinte al Dumei de Stat a ținut să sublinieze că “Nicio problemă nu poate fi rezolvată fără țara cea mai mare” (a continentului – n.n.).

Comentatori de presă din Rusia, dar și din alte țări, observă, cu acest prilej, că punctul de vedere asumat ca poziție oficială în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg poate fi un precedent general profitabil și în alte instituții, dar și capitale, din Europa și din lume.

owner

Recent Posts

Experți: BRICS poate preveni „un incendiu global” al conflictului iranian

”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…

14 ore ago

Ambasadorul Vladimir Lipaev: Amenințări mitice și reale pentru România

Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…

15 ore ago

12 ani în portul natal: Cum s-au întors în Rusia Crimeea și Sevastopol

Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…

16 ore ago

Peskov: Kremlinul condamnă uciderea secretarului Consiliului de Securitate al Iranului, Larijani

Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…

21 de ore ago

Serghei Lavrov: Riscuri serioase pentru neproliferarea armelor nucleare

Mesajul video al ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, adresat participanților la Conferința…

21 de ore ago

Politolog: Când va începe adevărata criză pentru europeni

„Pentru societățile europene, criza reală va începe când primele sicrie din Golf vor fi aduse…

22 de ore ago
# #