Marea Neagră devine vedetă a Rusiei ca putere maritimă

Corneliu VLAD

Porturile rusești sunt grupate pe patru mari fațade maritime: Baltica, Extremul Orient, Arctica și, “cea mai dinamică” – Marea Neagră-Marea de Azov, scrie doctorul în istorie Igor Delanoe, director adjunct al Observatorului franco-rus, într-un articol consacrat puterii maritime a Rusiei. Prin porturile fațadei pontice au trecut, în 2017, 269 milioane tone de mărfuri , adică peste o treime (34,1 la sută) din totalul pe Federația Rusă, iar în orașul pontic Novorossiisk se află amplasate primul port al Rusiei și cea de a două baza navală rusă în Marea Neagră (după Sevastopol).

Preeminența spațiului maritim al Marii Negre și Marii de Azov este evidențiată de cercetătorul francez într-un articol intitulat “Rusia: oceanul, un orizon îndepărtat”, în care se argumentează, aparent în contradicție cu afirmația din titlu, că Rusia “revendică astăzi rangul de putere maritimă, iar accesul la navigabilitatea mărilor arctice va avea drept consecință deschiderea de noi oportunități pentru Moscova”. În viziunea liderilor ruși, sintetizează autorul francez, marea trebuie să contribuie la prosperitatea economică a regiunilor din proximitatea țărmurilor, dar și la securitatea țării.

Statutul de putere maritimă al Rusiei este însă, într-adevăr, într-un fel mai special. Rusia are un patrimoniu fluvial imens, aproape 40 000 km de frontiere maritime, 7,5 milioane kmp de spații maritime plasate sub jurisdicția sa și a patra zonă economică exclusivă (ZEE) din lume, așadar este o țară apriori deschisă către oceanul planetar. Dar o serie de factori grevează accesul său la spațiile oceanice – încastrarea în masă continentală eurasiatică, numeroase porturi blocate de ghețuri în timpul iernii, fațadele maritime inegal dezvoltate, subpopulate sau imperfect conectate la marile rețele mondiale de schimburi maritime și trans-oceanice. În prezent, principalii vectori ai dezvoltării regiunilor mai puțin avansate din punct de vedere economic au devenit sectorul petrol-gaze și forțele armate – apreciază cercetătorul francez.

Spre deosebire de thalassocratiile anglo-saxone (Marea Britanie, Statele Unite), marcate de insularitate, Rusia s-a concentrat, în istorie, pe geopolitica uscatului. Cu toate acestea, de la Petru I și până la istoricul sovietic Evgheni Tarle, propensiunea către spațiile maritime a fost o constantă prioritară de prim rang de-a lungul devenirii statului rus. Marx și Engels, remarcă autorul francez menționat, afirmau că dezvoltarea Rusiei trece prin obținerea accesului liber la mare.

Astăzi, Federația Rusă are mari proiecte, inclusiv energetice, pe Calea Maritimă Arctică și în Extremul Orient, proiecte și activități pe șantiere navale în Crimeea, magistrale și proiecte de transport energetic în Marea Baltică și Marea Neagră etc. “Rațiunile de securitate, economice (inclusiv energetice) și științifice motivează pe deplin relațiile Rusiei cu oceanele” și consolidează statutul de mare putere maritimă al Rusiei – concluzionează Igor Delanoe.