Categories: Rusia de azi

Epoca lui Putin: Se poate obține mai mult în aceleași condiții?

În ultimii 20 de ani, Rusia a reușit să-și refacă independența pe arena internațională și, într-o oarecare măsură, să redobândească statutul de putere mondială plenară. Pentru întărirea suveranității țării nu au fost epuizate toate posibilitățile și, teoretic vorbind, Rusia ar putea și mai mult – dar cauzele rezidă în restricții obiective și nepregătirea țării pentru o modernizare rapidă, a declarat pentru agenția Regnum, expertul Clubului ”Izborsk”(comunitatea politologilor de orientare conservatoare din Rusia – n.r.), politologul, profesorul catedrei de istorie și teorie politică a facultății de politologie a Universității ”Lomonosov”, Serghei Cerniahovski.

”A fost întărită puterea de stat și, într-o oarecare măsură, au fost luate sub control clanurile financiare. A fost restaurată baza de apărare a țării – nu a fost refăcută în totalitate, dar întărită. Armata a fost reechipată. Rusia a trecut de la politica de recunoaștere a dependenței sale de vasal față de centrele mondiale ale puterii la politica suveranității naționale. Oarecum a fost restabilit vectorul social al politii și economiei – asta este ceea ce s-a reușit”, a spus Cerniahovski.

Pe de altă parte, eficiența oricărei politici poate fi evaluată doar prin comparație: comparând perioada din 1920 până în 1939 cu perioada 2000-2019, evident, bolșevicii au reușit să facă mult mai mult.

”Este de la sine înțeles că, pentru ca acum să se facă la fel, ar fi fost nevoie de metode de conducere a țării, poate, mai autocrate, dar mai eficiente”, a apreciat politologul.

Prin urmare, deși în ultimii douăzeci de ani, pozițiile țării s-au consolidat în multe privințe, oportunitățile în această privință nu au fost folosite în totalitatea lor.

”Firește, nu putem să nu ținem cont de faptul că, spre deosebire de anul 1920, când la conducerea țării a fost partidul bolșevicilor, partid cu o disciplină severă, cu o armată victorioasă și cu un foarte bine pus la punct mecanism al poliției secrete, miza a fost dezvoltarea entuziasmului maselor. În 2000, Putin nu avea nici armată, nici poliție secretă, nici detașamente de proletariat înarmat, nu avea nici partid – nici ”Rusia Unită”, nici Partidul Comunist (a lui Ghennadi Ziuganov – n.r.) nu aminteau de eficiența VKP (b) (partidul comunist al bolșevicilor – n.r.)”, a estimat expertul.

”Pe ansamblul, balanța este pozitivă. Se putea face mai mult, ca întotdeauna. În acest răstimp, bolșevicii au mutat trei munți, Putin, unul singur. Dar mulți nici măcar unul nu pot mișca”, a adăugat el.

owner

Recent Posts

Detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina

Au fost făcute publice detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina, pe care reprezentanții…

8 ore ago

Conflictul din Ucraina: În Europa crește disperarea

„Firește, este o provocare menită să încingă spiritele belicoase. Politicienii europeni sunt iraționali și și-au…

9 ore ago

Ce este proiectul unic Vostok Oil

Vladimir Putin a dat startul proiectului unic Vostok Oil. Interesant este că, în cadrul ceremoniei,…

9 ore ago

Ucraina a pierdut 1,2 mld $ din cauza corupției în achizițiile de armament

Numai în 2024, Ucraina a pierdut aproximativ 1,2 miliarde de dolari din fraude, deturnări de…

9 ore ago

”Vorbe-n vânt!”. Grușko, despre îndemnurile UE la pace și dialog cu Rusia

Declarațiile politicienilor europeni referitoare la soluționarea conflictului din Ucraina și la dialogul cu Rusia nu…

10 ore ago

Americanist: Cine stă în calea planurilor SUA de soluționare a crizei din Ucraina?

Moneda oferită de delegația americană președintelui Rusiei, Vladimir Putin (în imagine), demonstrează intenția Casei Albe…

23 de ore ago