
Foto: Reuters
Șeful MAE malaezian, Saifuddin Abdullah, a cerut comunității internaționale să demonstreze transparență în ancheta catastrofei avionului Boeing doborât în Donbass, în iulie 2014 și să renunțe la a acuza, într-un glas, Rusia.
Potrivit ministrului, ancheta continuă, dar partenerii occidentali deja se ”grăbesc să iasă cu acuzații, la adresa unor țări și chiar indică numele celor implicați”.
”Relațiile noastre bilaterale, cu Moscova, nu au avut de suferit din cauza acestui incident. Astăzi, Malaezia și Rusia împărtășesc puncte de vedere asemănătoare în cazul avionului doborât. Poate că nu există aceleași motive pentru care noi ne aflăm pe acest drum, dar, în final, ne deplasăm în aceeași direcție”, a spus Abdullah.
El a mai spus că, țările Occidentului, care participă la anchetă, au refuzat că acorde Malaeziei accesul total la dosar.
Anterior, jurnalistul olandez Max van der Werff a publicat un film documentar, despre ancheta chemată să determine cauzele prăbușirii avionului malaezian Boeing 777 în Donbass, în 2014. Filmul relatează despre neconcordanțele și lacunele din concluziile Grupului comun de investigație.
Apelurile lansate de SUA către alte țări de a participa la deblocarea Strâmtorii Ormuz spulberă…
De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul din Iran? se întreabă politologul Serghei…
Directorul general al corporației Rosatom, Aleksei Lihaciov, a anunțat că Rusia va crea o centrală…
Împreună cu aliații britanici, Marina militară franceză a reținut în apele internaționale ale Mării Mediterane…
În loc să promoveze o politică menită să aducă pace în Ucraina, Europa continuă să…
Banca Centrală a Rusiei a prezentat raportul privind evoluția inflației și a politicii monetare și…