Categories: Rusia si lumea

Kremlinul a dezvăluit detaliile convorbirii telefonice dintre Putin și Zelenski

La inițiativa Kievului, a avut loc o convorbire telefonică între președintele Rusiei și cel al Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, transmite site-ul oficial al Kremlinului.

Șefii celor două țări au discutat despre soluționarea conflictului din sud-estul Ucrainei.

Liderul rus a menționat că, pentru detensionarea situației, este necesar, în primul rând, să fie excluse tirurile de artilerie – din partea trupelor ucrainene – asupra localităților din zonă, tiruri care ”se soldează cu victime în rândul populației civile”.

”A fost, de asemenea, confirmată importanța primordială a implementării consecvente a acordurilor de la Minsk, inclusiv aspectele legale ale acordării unui statut special pentru Republicile Donețk și Lugansk. În acest context, a fost relevată necesitatea unui dialog constructiv între părți, inclusiv în cadrul grupului de contact de la Minsk”, se spune în comunicat.

Kremlinul a menționat că Putin i-a spus lui Zelenski despre importanța „respectării stricte a încetării focului instituit, începând cu 21 iulie, precum și a separării forțelor și a mijloacelor militare de la linia de demarcație”.

Mass-media rusă susține că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenki, nu controlează armata ucraineană din Donbass/ Desen: Agenția REGNUM

S-a vorbit, de asemenea, despre intensificarea eforturilor de readucere persoanelor reținute și despre perspectivele de cooperare în formatul Normandia.

Anterior, Zelenski a declarat, la o conferință de presă, că „l-a sunat de urgență” pe Putin, după moartea a patru militari ucraineni, în Donbass.

Autoritățile republicilor Donețk și Lugansk au declarat, la rândul lor, că trupele lor n-au fost implicate in incidentul menționat.

owner

Recent Posts

Fiodor Lukianov: Conflict cu o geometrie schimbătoare

Fiodor LUKIANOV, redactor-șef al revistei Rusia în politica globală, președintele Prezidiului Consiliului pentru Politică Externă…

13 ore ago

UnHerd: Kievul va trebui să renunțe la iluzii și să accepte cerințele Moscovei

UnHerd: Kievul trebuie să accepte cerințele Rusiei pentru a pune capăt conflictului Regimul de la…

14 ore ago

Politician german: O soluție pentru salvarea Uniunii Europene de la moarte

Lidera partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, a prezentat un plan de reformare a…

14 ore ago

Presa: CIA continuă să „hrănească” Ucraina cu informații

În pofida divergențelor dintre Trump și Zelenski, serviciile de informații americane nu au întrerupt ajutorul…

20 de ore ago

MAI: Ucrainenii, pe primul loc în topul solicitanților de azil în Rusia

În 2026, cetățenii ucraineni au cerut azil în Rusia mai des decât alți străini, reiese…

20 de ore ago

MAE rus, despre declarația Occidentului privind securitatea în zona Mării Baltice

Directorul Departamentului pentru Probleme Europene al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Vladislav Maslennikov, consideră…

21 de ore ago