Categories: Rusia si lumea

SUA se retrag din OMC? Comentariul senatorului Kosaciov

Statele Unite nu sunt dispuse la colaborare economică, cu alte țări; ele vor să scrie, singure, regulile pentru economia globală, este de părere șeful Comisiei senatoriale pentru afaceri internaționale, Konstantin Kosaciov (în foto).

Senatorul a comentat, pentru RIA Novosti, declarația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, potrivit căruia, SUA s-ar putea retrage din Organizația Mondială a Comerțului (OMC), ”dacă va fi nevoie”, ”pentru ca alte state să nu folosească organizația, pentru propria îmbogățire pe spatele SUA”.

Kosaciov a amintit că, în urmă cu câțiva ani, precedentul locatar al Casei Albe a evocat deja o astfel de posibilitate, în legătură cu China. Atunci, afirmația a făcut multă vâlvă, dar a fost privită ca element al disputei bilaterale, dintre Washington și Beijing, pe probleme comerciale.

”Actuala administrație, însă, nu numai că ridică problema de la nivel bilateral la cel global, dar declară deschis că americanilor nu li se impun legi și că lor nu le mai convin regulile stabilite la nivel multilateral, în cadrul OMC”, a arătat senatorul rus.

Potrivit afirmațiilor sale, o asemenea abordare este aplicată nu doar în domeniul economiei. ”La fel au procedat și în privința divergențelor cu Rusia, pe marginea tratatului INF, divergențe folosite în mod cinic, de către SUA, pentru a-l distruge la modul real și, eventual, pentru a distruge, pe viitor, tratatul START”, a amintit Kosaciov.

În opinia lui, scopul Washingtonului, în privința OMC, este ”banal” – ”să scrii, la Washington, reguli pentru economia globală”, care să fie respectate de către toate celelalte țări ale lumii. ”Este o nouă amenințare, la adresa lumii, care pornește din Washington”, a subliniat Kosaciov.

owner

Recent Posts

Jurnalistul Pîslaru a acuzat-o pe șefa Comisiei Europene că ignoră întrebările incomode

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost acuzată că, la întâlnirea ei cu…

10 ore ago

Lavrov le-a propus europenilor să stea la hotel pe durata negocierilor de la Abu Dhabi

Reprezentanții europeni, sosiți la Abu Dhabi pe fondul negocierilor privind Ucraina, ar putea pur și…

12 ore ago

MAE rus, despre participarea președintelui Putin la summitul G20

MAE rus: SUA vor să-l vadă pe Putin la summitul G20, iar Moscova va rezolva…

12 ore ago

„Pusă pe linia de asamblare”: Racheta ”Oreșnik”, pregătită pentru producția de masă

Ucraina dezvoltă un sistem de interceptare a rachetei ”Oreșnik” dincolo de atmosfera terestră. Informația a…

12 ore ago

Patru participanți, patru medalii de aur!

Echipa națională a Rusiei a strălucit la Olimpiada Internațională de Chimie „Abu Rayhan Biruni”, desfășurată…

13 ore ago

Riabkov: S-au intensificat acțiunile provocatoare ale Occidentului în Marea Baltică

Rusia observă o intensificare a activităților provocatoare desfășurate de țările occidentale în zona Mării Baltice,…

14 ore ago