
Foto: lenta.ru
Rosstat (Serviciul federal pentru statistică) a evaluat amploarea economiei subterane a Rusiei din anii 2014-2018, informează publicația RBK.
Potrivit datelor oficiale, volumul acestui sector al economiei s-a ridicat, în anul de referință (2014), la 11,7 trilioane de ruble (158 miliarde de euro) sau 12,7% din PIB. Comparativ cu indicatorul pentru anul trecut, se poate trage concluzia că ponderea sectorului subteran scade. În schimb, aproape că nu se modifică volumele absolute ale prețurilor de piață.
Se precizează că ponderea economiei subterane este caracteristică pentru domenii precum imobiliarele (6,3%), agricultura, vânătoarea și pescuitul (1,4%), dar și sectorul construcțiilor (0,9% din PIB).
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…