Categories: Rusia si lumea

Rusia-SUA: de la ”războiul diplomatic” la negocieri

În 2018, după otrăvirea fostului ofițer GRU, Serghei Skripal și a fiicei acestuia, Rusia și Statele Unite au expulzat câte 60 de angajați ai reprezentanțelor lor diplomatice.

Oficiali ai Rusiei și ai Statelor Unite s-au consultat în privința creșterii numărului de diplomați, în ambele țări, a anunțat, într-un interviu acordat agenției Interfax, ambasadorul SUA în Rusia, John Huntsman (în foto). Potrivit spuselor sale, în această săptămână, vice-ministrul rus al Afacerilor Externe, Oleg Sîromolotov și adjunctul secretarului de stat american, John Sullivan, s-au întâlnit la Viena, unde au convenit pașii comuni care urmează să fie făcuți.

”Negocierile legate de relațiile bilaterale, de căile de creștere a numărului necesar de personal din ambele țări, pentru îndeplinirea activității diplomatice” au avut loc la 12 septembrie, a adăugat Huntsman. El și-a exprimat convingerea că, în lunile care urmează, cooperarea la nivel înalt, dintre cele două state, pe chestiuni vizând controlul armelor și stabilitatea strategică, se va intensifica.

În martie 2018, Washingtonul a hotărât să expulzeze 60 de diplomați ruși și familiile lor, pe fondul acuzațiilor privind implicarea Kremlinului în otrăvirea fostului colonel GRU, Serghei Skripal și a fiicei lui, Iulia, în localitatea britanică Salisbury. Ulterior, Moscova a întreprins măsuri de răspuns, declarând persona non grata 58 de funcționari ai ambasadei SUA la Moscova și doi angajați ai consulatului general din Ekaterinburg.

Departamentul de stat al SUA a considerat că acțiunile părții ruse nu sunt motivate și nu au bază legală.

În iulie anul curent, ambasadorul Rusiei în SUA, Anatoli Antonov, a relatat că, după expulzarea în masă, americanii au încetat să elibereze vize pentru diplomații ruși și pentru personalul tehnic- administrativ. El a explicat că Washingtonul a introdus un sistem de schimb: pentru fiecare diplomat rus, Moscova trebuia să elibereze viză unui american.

”Războiul diplomatic” dintre Rusia și SUA a început în decembrie 2016, când Statele Unite au anunțat expulzarea a 35 de diplomați ruși, ale căror acțiuni au fost interpretate ca fiind ”necorespunzătoare” practicii diplomatice. În replică, MAE rus a propus să fie trimiși acasă 35 de diplomați americani, dar președintele Vladimir Putin a anunțat că Moscova nu va ”crea probleme pentru diplomații americani”.

Cu toate acestea, în iulie 2017, MAE rus a anunțat că serviciile secrete americane au pătruns în locuințele diplomatice sechestrate, din SUA. În plus, diplomații pe care Moscova i-a trimis, în locul celor expulzați, nu au putut obține vize americane.
În aceeași lună, Ministerul de Externe al Rusiei a anunțat că, începând din 1 septembrie 2017, va fi redus numărul diplomaților americani în

Rusia, până la 455 de oameni. Ca răspuns, SUA au decis să închidă consulatul general al Rusiei din San-Francisco și structurile consulare din Washington și New York.

owner

Recent Posts

Bordaciov: Încrederea oarbă în SUA se scufundă în Strâmtoarea Ormuz

Apelurile lansate de SUA către alte țări de a participa la deblocarea Strâmtorii Ormuz spulberă…

7 ore ago

Ce are de câștigat Rusia de pe urma războiului din Iran

De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul din Iran? se întreabă politologul Serghei…

8 ore ago

Planurile Rosatom: O centrală nucleară pe Lună până la mijlocul anilor 2030

Directorul general al corporației Rosatom, Aleksei Lihaciov, a anunțat că Rusia va crea o centrală…

8 ore ago

Cu sprijinul britanicilor, Franța a capturat un petrolier ce venea din Rusia

Împreună cu aliații britanici, Marina militară franceză a reținut în apele internaționale ale Mării Mediterane…

9 ore ago

Peskov: Europa continuă să provoace prelungirea conflictului din Ucraina

În loc să promoveze o politică menită să aducă pace în Ucraina, Europa continuă să…

9 ore ago

Banca Centrală: Inflația anuală în Rusia a fost de 5,9%

Banca Centrală a Rusiei a prezentat raportul privind evoluția inflației și a politicii monetare și…

10 ore ago
# #