Categories: Rusia si lumea

Vize pentru diplomați ruși. Serghei Lavrov le promite americanilor ”o surpriză”

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a promis că va pregăti un răspuns la refuzul americanilor de a acorda membrilor delegației ruse vize pentru participarea la evenimentele Adunării Generale a Națiunilor Unite, relatează agenția RIA Novosti. În total, au fost refuzate vizele celor zece diplomați, celor doi senatori și lui Dmitri Rogozin, șef al corporației ”Roskosmos”, care dorea să participe la evenimentele dedicate cooperării în spațiul cosmic.

”Va fi un răspuns. Vom pregăti măsuri. Nu ne privați de posibilitatea de a face o surpriză”, a spus șeful diplomației de la Moscova, fiind întrebat de către jurnaliști, pe culoarele celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Anterior, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a anunțat că unii dintre membrii delegației ruse nu au primit vize americane, din ”motive tehnice”. Diplomatul a catalogat explicația Washingtonului drept ”neconvingătoare”.

La rândul său, Kremlinul și-a exprimat îngrijorarea pentru cele întâmplate, iar Lavrov a calificat refuzul de a elibera vize, ”o rușine”.
Într-un interviu acordat, în ajun, cotidianului ”Kommersant”,

Lavrov a amintit că, în 2018, Moscova a ieșit în întâmpinarea Washingtonului și, la rugămintea colegilor americani, l-a inclus în componența delegației – care urma să sosească în Rusia – pe senatorul Ron Johnson, aflat pe lista de sancțiuni.

Politicienii americani au promis un răspuns în oglindă dar, anul acesta, Washingtonul a anunțat că ”este absolut imposibil” să dai viză oricui aflat pe lista de sancțiuni. Diplomatul a numit acest comportament drept o demonstrație tristă de ”exclusivitate americană”.

owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

22 de minute ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

41 de minute ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

o oră ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

2 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

11 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

23 de ore ago