Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: Google
La 1 octombrie, a intrat în vigoare, în Rusia, Hotărârea de Guvern care modifică regulile de prevenire a incendiilor. Documentul a fost publicat pe site-ul Executivului de la Moscova.
”Se interzice folosirea focului deschis pe balcoanele (logiile) apartamentelor, ale camerelor de locuit din cămine și hoteluri”, se arată în textul modificat. Amenda administrativă pentru încălcarea noilor norme este de 3000 – 5000 de ruble/ 40-60 de euro. Lenta.ru precizează că noile reguli nu oferă și o definiție pentru noțiunea ”foc deschis”.
În timpul dezbaterilor pe marginea acestui nou act normativ, a apărut ideea că sub această interdicție ar putea intra nu doar aprinderea unui chibrit sau a unei brichete, ci și fumatul. În acest context, Ministerul pentru Situații Excepționale a oferit informații contradictorii: surse ale instituției au afirmat că documentul interzice folosirea focului deschis pe balcoanele și logiile apartamentelor, ceea ce înseamnă, că în locurile indicate,”nu se vor putea prăji frigărui, nu se vor putea aprinde lumânări și, în principiu, nu se va putea fuma”. În același timp, neoficial, s-a anunțat că fumatul nu va intra, totuși, sub scandaloasa interdicție.
Ulterior, același minister a venit cu o completare, precizând că fumatul pe balcoane nu este interzis, dacă nu reprezintă un pericol pentru siguranța împotriva incendiilor.
Au fost făcute publice detalii despre presupusul „plan de pace” privind Ucraina, pe care reprezentanții…
„Firește, este o provocare menită să încingă spiritele belicoase. Politicienii europeni sunt iraționali și și-au…
Vladimir Putin a dat startul proiectului unic Vostok Oil. Interesant este că, în cadrul ceremoniei,…
Numai în 2024, Ucraina a pierdut aproximativ 1,2 miliarde de dolari din fraude, deturnări de…
Declarațiile politicienilor europeni referitoare la soluționarea conflictului din Ucraina și la dialogul cu Rusia nu…
Moneda oferită de delegația americană președintelui Rusiei, Vladimir Putin (în imagine), demonstrează intenția Casei Albe…