Categories: Diverse

Descoperire în Iakutia: Un diamant – matrioșkă

La Combinatul minier din Niurba (Iakuția), a fost extras un diamant în interiorul căruia se deplasa, în voie, altă piatră prețioasă, scrie ”Rossiiskaia Gazeta”.

Vârsta diamantului descoperit a fost estimată de către oamenii de știință la peste 800 milioane de ani. Diametrul cavității interioare este de șase milimetri, iar dimensiunea cristalului din interior este de 1,6 milimetri; greutatea este estimată la 0,02 carate (0,0004 grame). Diamantul interior are formă de pastilă. Piatra exterioară, de o formă complicată, are dimensiuni de 4,8×4,9×2,8 milimetri, cântărind 0,62 de carate (0,124 grame).

Neobișnuitul diamant a fost descoperit la întreprinderea comercială din Iakuțsk, în timpul procesului de sortare și a fost predat departamentului de cercetare științifică al companiei. Aici, descoperirea a fost supusă analizei roentgen și specrtografice. Specialiștii au ajuns la concluzia că, mai întâi s-a format cristalul din interior, după care, în jurul lui, s-a format cel exterior.

”Pentru noi, cel mai interesant a fost să stabilim proveniența aerului dintre cele două pietre. Există două versiuni în acest sens. Potrivit uneia dintre ele, în procesul de creștere, diamantul a fost capturat de materialul mantalei care, ulterior, s-a dizolvat în condițiile de la suprafața pământului. Conform celeilalte versiuni, ca urmare a creșterii foarte rapide, în interiorul cristalului s-a creat o peliculă de substanță policristalină poroasă și care s-a dizolvat sub impactul unor procese mai active, din mantia Pământului. În orice caz, este un fenomen unic, având în vedere că, de regulă, în astfel de cazuri mineralele sunt înlocuite de altele, fără formarea unei cavități. Natura nu iubește spațiile goale”, a declarat directorul adjunct pentru inovații al Institutului de Cercetare și Dezvoltare Alrosa, Oleg Kovalciuk.

owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

3 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

3 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

4 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

4 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

14 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago