
Foto: geekbrains.ru
Piața rusească a soluțiilor în sfera inteligenței artificiale va crește, până în 2024, conform estimărilor, de 80 de ori – de la 2 miliarde de ruble în 2018 (28,2 milioane euro), la 160 de miliarde (2,2 miliarde euro), se arată într-un document postat pe site-ul Ministerului Comunicațiilor, scrie agenția RIA Novosti.
Foaia de parcurs pentru dezvoltarea tehnologiei de criptare end-to-end ”Neurotehnologiile și inteligența artificială” a fost aprobată de forurile competente. ”În 2018, piața rusească a soluțiilor din sfera IA s-a cifrat la 2,1 miliarde de ruble, iar, până în 2024, va urca la 160,1 miliarde de ruble”, subliniază documentul. Autorii raportului anticipează, de asemenea, o creștere foarte importantă a pieței mondiale de IA: de la 21,5 miliarde de dolari în 2018, la 137,2 miliarde în 2024.
Conform previziunilor, piața rusească a soluțiilor în domeniul neurotehnologiilor va crește la 8,2 miliarde de ruble în 2024 (115,6 milioane euro), de la 0,1 miliarde de ruble anul trecut (1,4 milioane euro).
”Potrivit diferitelor prognoze, ponderea inteligenței artificială în PIB-ul mondial va atinge 2,6% în 2030. Acest indicator include amploarea segmentului de soluții în sfera IA, creșterea productivității în diferite sectoare economice și alți factori. În condițiile unei stimulări substanțiale a dezvoltării IA, în Rusia vor fi obținute rezultate mari. Și anume: ponderea IA în PIB-ul Rusiei va atinge 0,8% în 2024 și 3,6% în 2030”, se menționează în același document.
Tehnologia va permite creșterea producției și a vânzărilor de produse și servicii legate de IA: hardware, software și servicii de consultanță IT. Se estimează, de asemenea, o creștere a productivității în diferite sectoare ale economiei.
”Crearea industriei de inteligență artificială va pemite, în primul rând, crearea unui domeniu de înaltă tehnologie competitivă la nivel mondial și, în plus, va accelera dezvoltarea economiei digitale, stimulând, totodată, dezvoltarea infrastructurilor IT care lucrează cu volume mari de date. De asemenea, va crește cota de software și soluții pe piața internă”, afirmă experții.
”Dezvoltarea inteligenței artificiale va îmbunătăți considerabil situația în domeniul sănătății. Va crește calitatea serviciilor medicale și precizia de diagnosticare. Toate acestea vor crește durata de viață prognozată a rușilor. În același timp, dezvoltarea inteligenței artificiale va îmbunătăți situația din domeniul educației: fiecare elev va putea primi teme coresponzătoare aptitudinilor lui, iar învățătorii și profesorii nu vor mai pierde timp pentru efectuarea unor operațiuni monotone”, adaugă autorii raportului.
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…