
Foto: RIA Novosti
Libia riscă să devină principala bază a teroriștilor în nordul Africii și o sursă de răspândire a acestora în alte țări, a apreciat ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, la întâlnirea de la Soci a șefilor serviciilor speciale, organelor de securitate și ordine din țările partenere ale FSB, scrie RIA Novosti.
”Apriga confruntare care continuă, între părțile libiene, a făcut ca, în această țară, să se mențină un vacuum de securitate, condiții
în care își înalță capetele grupările teroriste. Acolo se concentrează insurgenții din Irak și din Siria”, a spus Lavrov.
În altă ordine de idei, șeful diplomației de la Moscova a afirmat că țările Occidentului nu vor să includă Rusia și China în procesul de formare a regulilor pentru companiile IT, privind lupta împotriva terorismului. ”Obiectivele de elaborare a unor abordări sistemice unice, împotriva utilizării internetului în scopuri teroriste și extremiste, devin de o tot mai mare actualitate. Din păcate, pe acest drum există, deocamdată, obstacole. Printre altele, faptul că partenerii noștri occidentali preferă să organizeze colaborarea, în această sferă, în cercul lor închis, fără să ardă de dorința de a implica, în aceste eforturi, țări precum Rusia și China. Nu vor să le implice în formarea regulilor și standardelor pentru marile companii mondiale din domeniul IT”, a spus Lavrov.
Șeful MAE rus a arătat că o serie de pași pozitivi în lupta împotriva terorismului în spațiul cibernetic au fost, totuși, făcuți, grație adoptării în iulie, la summitul G20 de la Osaka, a declarației comune pe această chestiune. ”Pe această direcție, au fost fixate prioritățile cheie ale colaborării internaționale, inclusiv rolul primordial al statelor în lupta antiteroristă și condamnarea terorismului sub toate formele și manifestările lui, fără nici un fel de excepție. Ceea ce înseamnă renunțarea la standardele duble. Așa vom trata această obligativitate a liderilor G20”, a adăugat ministrul rus.
Ghevorg MIRZAIAN Israelul și-a respectat promisiunea și a eliminat încă una dintre figurile cheie ale…
La cererea Ucrainei, în Polonia a fost reținut arheologul rus Aleksandr Butiaghin, angajat al Muzeului…
„Una dintre cele mai păguboase concepții greșite a fost ideea că a deține o flotă…
Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a declarat, în cadrul unui briefing,…
Directorul Centrului Național Antiterorist, Joe Kent, a declarat într-un interviu acordat lui Tucker Carlson că…
Militarii ucraineni sunt șocați de decizia lui Volodimir Zelenski de a-i oferi regelui Marii Britanii,…