Societatea SIMEX, ”locomotiva mobilei românești” – o nouă prezență la Moscova

ROMÂNIA și-a reluat participarea, cu stand național, la Expoziția Internațională de Mobilă din Rusia. La noua ediție a Expoziției de mobilă și design MEBEL, care s-a desfășurat la Moscova, în perioada 18 – 22 noiembrie, alături de SIMEX Șimleul Silvaniei – brand internațional consacrat, cu acționariat 100% românesc – au mai participat 14 mari producători români. Din datele statistice pe primele 7 luni ale acestui an, rezultă o creștere cu 42% a exportului de mobilă românească în Federația Rusă.

Pavilionul fabricilor românești prezente la Expoziția de la Moscova a fost vizitat de către consilierul economic al Ambasadei Federației Ruse în România, Aleksandr TIURIN, care s-a deplasat, în mod special, de la București în capitala Rusiei. Cu acest prilej, diplomatul și-a împărtășit impresiile, unor ziariști ruși și români.

“Noi, rușii, ne bucurăm foarte mult să vedem prezenți aici, în Rusia, 15 producători români de mobilă, în frunte cu Simex, care este locomotiva mobilei românești și ambasadorul economic al României în Rusia și în multe alte țări, a spus Aleksandr Tiurin. Pentru noi, mobila românească este cea mai frumoasă și de calitate din lume.

Ne-am petrecut copilăria cu mobilă românească, am dormit în paturi făcute în România; prin urmare, cea mai fericită perioadă din viața mea, copilăria, este plăcut marcată și asociată cu mobila românească. Această mobilă românească o avem și azi, în casă; chiar și după 40-50 de ani, arată impecabil, ca și cum ar fi fost produsă ieri.

Foto: ”Sălajul pur și simplu”

Pe lângă eleganță și confort, mobila românească are o durabilitate egală cu cea a oțelului. Îi invităm, la Moscova, pe toți producătorii români care au mărfuri de interes pentru piața rusă: textile, încălțăminte, medicamente, produse alimentare, legume, fructe, vinuri, utilaje și mecanică”.

”Participarea companiilor românești de mobilă la târgul internațional din Rusia a fost posibilă datorită Asociației Producătorilor de Mobilă din România și Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și se realizează cu sprijin de la bugetul de stat, prin Programul național de promovare a exporturilor,” a declarat, pentru presă, Gabriel Antoniu Lavrincic, director comercial al SC SIMEX SA. El a mai informat că, recent, directorul general al companiei SIMEX, Dumitru Blaga, a fost ales vicepreședinte al Asociației Producătorilor de Mobilă din România.

 

owner

Recent Posts

Experți: BRICS poate preveni „un incendiu global” al conflictului iranian

”Țările membre BRICS dețin un asemenea grad de încredere, de atâta greutate economică și de…

15 ore ago

Ambasadorul Vladimir Lipaev: Amenințări mitice și reale pentru România

Rezumatul interviului acordat de ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, agenției de presă TASS (14…

15 ore ago

12 ani în portul natal: Cum s-au întors în Rusia Crimeea și Sevastopol

Astăzi, 18 martie, Rusia marchează aniversarea unui eveniment istoric — reunificarea Crimeii și Sevastopolului cu…

16 ore ago

Peskov: Kremlinul condamnă uciderea secretarului Consiliului de Securitate al Iranului, Larijani

Alte declarații făcute de secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor:…

21 de ore ago

Serghei Lavrov: Riscuri serioase pentru neproliferarea armelor nucleare

Mesajul video al ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, adresat participanților la Conferința…

21 de ore ago

Politolog: Când va începe adevărata criză pentru europeni

„Pentru societățile europene, criza reală va începe când primele sicrie din Golf vor fi aduse…

22 de ore ago
# #