Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: RIA Novosti
Decizia adoptată de Agenția mondială antidoping (WADA) în privința sportivilor ruși, eliminați de la orice competiții internaționale, pentru următorii patru ani, contravine Cartei Olimpice, are caracter colectiv și este politizată, a declarat președintele Vladimir Putin, citat de agenția RIA Novosti.
”Pedepsele nu pot avea caracter colectiv și nu pot viza persoane care nu au nici o legătură cu anumite abateri; toți știu acest lucru”, a spus liderul de la Kremlin la conferința de presă care a încheiat summitul în ”formatul Normandia”, de la Paris, dedicat reglementării situației din Ucraina.
De asemenea, președintele Putin a arătat că decizia WADA vine în contradicție cu Carta Olimpică, existând toate motivele pentru a apela la justiție. ”Nu există pretenții față de Comitetul Olimpic al Rusiei și, prin urmare, dacă nu există astfel de pretenții, țara trebuie să participe sub drapel național. Așa spune Carta Olimpică”, a explicat Putin.
WADA a precizat că, la următoarele Jocuri Olimpice și Paralimpice, dar și la campionatele mondiale pe diferite sporturi vor putea participa doar atleții ”curați” din Rusia, dar, care vor evolua ca sportivi neutri. Se interzice folosirea drapelului și a imnului naționale. De asemenea, WADA a hotărât că Rusia va fi privată, în următorii patru ani, de dreptul de a organiza mari competiții sportive internaționale și de a depune cerere pentru găzduirea lor.
Totodată, sancțiunile WADA în privința sportului din Rusia nu vizează campionatele mondiale de tineret și juniori. TASS amintește, în context, că, în mai 2018, Federația internațională de Hochei a aprobat desfășurarea, în 2023, a campionatului de tineret la Novosibirsk. Ulterior, s-a aflat că o parte dintre meciuri se vor desfășura la Omsk.
Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…
Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…
Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…