Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Foto: RIA Novosti
Gazprom a plătit Ucrainei 2,9 miliarde de dolari, conform deciziei Curții de la Stockholm, a anunțat compania.
”Cu scopul îndeplinirii înțelegerilor convenite la Minsk, la 20 decembrie, Gazprom a efectuat plata în valoare de 2,9 miliarde de dolari către Naftogaz Ukrainî, în conformitate cu decizia Curții de arbitraj de la Stockholm, în termenul prevăzut prin protocolul din 20 decembrie”, a precizat reprezentantul Gazprom agenției TASS.
Directorul executiv al Naftogaz, Iuri Vitrenko, a confirmat operațiunea efectuată de Gazprom. În ajun, ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak (în imagine), anunțase că Moscova și Kievul au convenit ca, începând cu 1 ianuarie 2020, să renunțe la pretențiile de a intenta, reciproc, procese. Novak a arătat că el și colegul ucrainean, Aleksandr Orjel, au convenit totul la Minsk, astfel că, în acordul privind tranzitul de gaze naturale nu vor fi operate alte modificări.
La 26 decembrie, ministrul ucrainean al Energiei a apreciat că înțelegerile între Rusia și Ucraina, privind tranzitul de gaze, pot fi finalizate în weekend, la 28 sau 29 ale lunii. Novak a relatat că, inițial, pozițiile de negocieri ale celor țări erau puternic diferite. Kievul insista pentru un contract pe zece ani și un volum cât mai mare de gaze transportat, în timp ce Moscova propunea un contract pe un an, maxim trei și un tranzit de 25-35 miliarde metri cubi de gaze. În cele din urmă, Rusia și Ucraina au convenit, în principiu, semnarea unui acord privind tranzitul de gaze pentru încă 5 ani. Părțile s-au înțeles asupra tranzitului garantat, pe teritoriul ucrainean, de 65 de milioane de metri cubi de gaz în primul an și câte 40 de milioane în anii următorii.
Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…
Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…
Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…