Categories: România - Rusia

Fost șef al SRI, adevărul despre NATO: ”Participăm la războaie care nu sunt războaiele noastre”

Pe blogul său, ”În prima linie”, Georgeana Arsene publică un material interesant, referitor la NATO, dar și la relațiile româno-ruse – pe care îl oferim atenției cititorilor noștri.

Virgil Măgureanu a explicat, într-un interviu, acordat în urmă cu câteva săptămâni postului Europa Liberă, faptul că toate țările din jurul României au relații prioritare cu Rusia.

Primul șef al Serviciului Român de Informații, după 1989, a susținut că nu consideră că ar fi fost o greșeală ca, în 1991, să se aibă în vedere ca o prioritate relația cu Uniunea Sovietică și, mai apoi, cu Rusia.

În acel an, președintele României, Ion Iliescu, a semnat, împreună cu președintele URSS, Mihail Gorbaciov, un tratat de prietenie în care – atenție! – se angajează că România nu va intra niciodată în NATO.

Măgureanu recunoaște că noi, astăzi, avem un anume sindrom.

”Toate țările din jur și cele mai marcante din Uniunea Europeană, de pildă, au relații prioritare cu Rusia de azi”, a punctat fostul șef al SRI.
Acesta a precizat că profesorul american Naom Chomsky spunea, printre altele, că extinderea NATO și avansul ei spre Est ar fi o greșeală geopolitică de rang major.

Declarația lui Măgureanu, cu privire la NATO, trebuie citită cu mare atenție.

”Noi toți credem că NATO reprezintă o mare șansă pentru România. Rămâne de văzut, însă, în ce măsură. Câtă securitate ne dă nouă NATO sau câtă trebuie să asigurăm noi flancului acesta estic, în poziția geopolitică în care ne aflăm. La noi, se consideră acest lucru o chestiune de la sine înțeleasă și anume faptul că NATO – nu vorbim de UE, vorbim de NATO, ca pact militar – că NATO este o mare realizare pentru noi. Eu știu? Participăm la războaie care nu sunt războaiele noastre, ne implicăm cu vieți omenești, cu cei mai buni dintre combatanții noștri în războaie în care este prezentă această măreață alianță NATO ș.a.m.d.”, a adăugat Virgil Măgureanu.

În opinia sa, România nu are decât să aplice strategia englezească, adică să așteptăm să vedem ce se întâmplă și, abia după aceea, vom afla dacă este adevărat că NATO ne oferă o umbrelă de securitate.

”Relațiile cu ei (cu rușii, nota G.A.), din acest punct de vedere (al intrării într-un conflict), ne apar ca fiind tensionate în mod artificial. Dacă vom avea sau nu un folos de pe urma faptului că avem acel scut – urmează să vedem pe pielea noastră”, a subliniat fostul șef al SRI.

owner

Recent Posts

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

35 de minute ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

58 de minute ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

11 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

22 de ore ago

Expert: De unde are Ucraina sute de drone pentru atacuri zilnice asupra Rusiei

Ucraina poate folosi zilnic sute de drone pentru a ataca obiective din Rusia pentru că…

o zi ago

Politico: Politicienii europeni se tem de un atac al Rusiei în următorii doi ani

Politicienii și militarii europeni se tem că Moscova ar putea profita de perioada de tranziție…

o zi ago