Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Ambasadorul SUA în Rusia, John J.Sullivan/ Foto: Reuters
Politicianul a comentat depunerea jurământului, de către noul ambasador al SUA în Rusia, John J. Sullivan (în imagine). ”Nu există nici o îndoială că John este cea mai potrivită persoană pentru a se alătura echipei ambasadei SUA din Moscova, în această importantă calitate, în condițiile în care noi dorim relații constructive și productive cu Rusia”, a scris Pompeo.
Într-un comunicat al reprezentanței diplomatice a Washingtonului din Moscova, Sullivan și-a exprimat, la rândul său, speranța în îmbunătățirea relațiilor dintre SUA și Rusia, subliniind că își dorește să contribuie la extinderea legăturilor comerciale și de afaceri între cele două țări.
”Ambasadorul SUA în Rusia, John Sullivan, și-a planificat să ajungă la Moscova la 16 ianuarie și, imediat după sosire, să înmâneze scrisorile de acreditare Guvernului rus”, a adăugat ambasada americană, relatează RIA Novosti. Potrivit comunicatului, Sullivan ”speră într-o îmbunătățire a relațiilor bilaterale și într-o întărire a colaborării dintre SUA și Rusia, pe o serie de chestiuni globale și regionale, de interes reciproc”.
Aceeași sursă a menționat că noul ambasador ”va conduce reprezentanța diplomatică a SUA de la Moscova, dar și consulatele din Ekaterinburg și Vladivostok, tocmai pentru a facilita realizarea obiectivelor de politică externă ale Statelor Unite, protecția cetățenilor americani și lărgirea legăturilor comerciale și de afaceri între SUA și Rusia”.
John Sullivan a fost nominalizat pentru funcția de ambasador al SUA în Federația Rusă de către președintele Donald Trump, la 11 octombrie 2019, confirmat de Senat la 12 octombrie și a depus jurământul în fața secretarului de stat, Mike Pompeo, la 23 decembrie anul trecut. Până la numirea în această funcție, Sullivan a fost, din 24 mai 2017, până la 21 decembrie 2019, adjunct al secretarului de stat. Înainte de a intra în diplomație, Sullivan a fost partenerul firmei de avocatură Mayer Brown LLP.
Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…
Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…
Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…