Categories: Economie

Kudrin a calculat cât se fură din bugetul Rusiei

Anual, din bugetul de stat al Rusiei se fură în limitele a două-trei miliarde de ruble (29,2 – 43,8 milioane de euro), a declarat șeful Curții de Conturi, Aleksei Kudrin (în imagine), într-un interviu acordat agenției RIA Novosti.

Oficialul a precizat, totodată, că este vorba despre cazuri de furt din banii publici anchetate, deja, în dosare penale. Pe ansamblul anului 2019, s-au comis infracțiuni în valoare de aproximativ 809 miliarde de ruble. Politicianul a explicat că aproape o treime din acestea reprezintă nereguli contabile, care se corectează în timpul verificărilor, altă treime sunt încălcări ale proceselor de achiziții, ceea ce nu înseamnă faptă penală.

Șeful Curții de Conturi a adăugat, de asemenea, că instituția pe care o conduce va demara un audit strategic în domeniul financiar. ”Ne-am stabilit asemenea indicatori de performanță, încât să putem exercita un plus de influență asupra situației din țară prin rezolvarea problemelor sistemice”, a subliniat Kudrin.

În altă ordine de idei, comentând ideea reducerii impozitului pe venit pentru cetățenii cu venituri modeste, ca mijloc de scădere a gradului de sărăcie, oficialul a apreciat că un instrument mult mai eficient ar putea fi subvenția, stabilită în funcție de venitul pe membru de familie.

”O subvenție țintă ar avea mai multă greutate în lupta împotriva sărăciei decât eliberarea de impozite”, a apreciat Kudrin, subliniind că instituția sa nu a formulat propuneri de scădere a impozitului și nici nu analizează asemenea variante. Potrivit spuselor sale, reducerea poverii de impozitare pentru cetățenii cu salarii mici ”are o legătură foarte tangențială” cu lupta împotriva sărăciei.

Explicând, el a arătat că, de cele mai multe ori, persoanele cele mai nevoiașe nu dețin venituri care să fie impozitate, astfel că o modificare procentuală nu i-ar afecta. ”Sunt familii cu copii, cu copii bolnavi, familii care, dintr-un motiv sau altul, nu pot să muncească”, a arătat Kudrin.

owner

Recent Posts

SUA au înarmat ISIS și Al-Qaeda, din ordinul Israelului

Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…

4 ore ago

Presa: Liderii europeni au o nevoie acută de a continua conflictul dintre Rusia și Ucraina

Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…

4 ore ago

Comisia Europeană a anunțat crearea unei alianțe cu Ucraina în domeniul dronelor

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…

5 ore ago

Experți, despre scopul armistițiului anunțat de Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…

5 ore ago

Kogoghin: Vremuri grele pentru întreaga industrie auto, dar KamAZ face față

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…

15 ore ago

Zelenski îl învață pe Pașinian cum să rupă legăturile cu Rusia

Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…

o zi ago