Acest site folosește cookie-uri pentru publicitate personalizată.
Un fragment al Complexului memorial din Volgograd, fost Stalingrad. Autor al ansamblului sculptural, Evgheni Vucetici/ Foto: RIA Novosti
Foto: RIA Novosti
”În cadrul contactelor noastre cu absolut toate grupurile parlamentare, fără excepție, vom dezbate situația creată. În APCE lucrează și colegii din Seimul polonez”, a declarat, pentru agenția TASS, președintele Comisiei pentru afaceri internaționale a Dumei de Stat, Leonid Sluțki (în imagine).
Potrivit precizărilor sale, delegația rusă va depune proiectul unei rezoluții corespunzătoare, dar, ”nu înainte de a ne convinge că rezoluția va trece și că aceia care, la Varșovia, distrug memoria istorică, nu vor triumfa”, dacă proiectul va fi respins. Deputatul a arătat că un astfel de proiect ar putea fi elaborat în scurt timp, dar că parlamentarii din Rusia trebuie, înainte de toate, să-i convingă pe colegii din Europa că este inadmisibilă falsificarea istoriei.
”Misiunea noastră este de a spune adevărul, celor care nu știu ce se întâmplă, astăzi, la Varșovia”, a continuat Sluțki. Scopul este ca tot mai mulți politicieni din Europa să-i audă pe ”oamenii care gândesc, inclusiv în instituțiile societății civile” și să înțeleagă ”ce evenimente inadmisibile se petrec acolo (în Polonia – n.r.) și ce decizii se adoptă”, a explicat deputatul rus. El a adăugat că toți membrii Parlamentului rus trebuie, în general, să lucreze pe toate platformele internaționale ”pentru a transmite adevărul despre cum sunt denaturate” rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial.
La data de 9 ianuarie, Seimul Poloniei (camera inferioară a Parlamentului țării) a adoptat o rezoluție prin care își exprimă protestul ”față de manipularea faptelor și reinterpretarea istoriei, de către politicienii Rusiei, cu scopul discreditării Poloniei și înrăutățirii relațiilor ruso-poloneze”. Potrivit parlamentarilor polonezi, două puteri poartă responsabilitatea pentru izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial – Germania și Uniunea Sovietică, scrie TASS.
Deschizând, marți, sesiunea parlamentară de primăvară, speaker-ul Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), Viaceslav Volodin, a subliniat că ”numai politicienii slabi și mincinoși nu pot accepta rolul jucat de Uniunea Sovietică în victoria asupra ciumei maronii” (nazismul – n.r.). Potrivit declarațiilor sale, conducerea poloneză trebuie să țină minte prețul plătit pentru libertatea poporului polonez, studiind datele privind pierderile armatei sovietice în timpul luptelor pentru eliberarea Poloniei.
Fostul șef al Centrului Național Antiterorist al SUA, Joe Kent, a făcut o declarație răsunătoare.…
Diverse țări europene acționează ca aliați, protectori și sponsori ai regimului nazist de la Kiev,…
Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat procesul de primire a cererilor din partea…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat instituirea, începând de la miezul nopții de 6 mai,…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu directorul general al Societății publice pe acțiuni KamAZ,…
Evgheni POZDNIAKOV, Valeria KRUTOVA Armenia găzduiește un mare summit, menit să demonstreze apropierea țării de…