Categories: Rusia si lumea

Fostul președinte Wałęsa a ridiculizat pretențiile Poloniei pentru reparații din partea Rusiei

Fostul președinte polonez Lech Wałęsa (în imagine) a ironizat ideea autorităților poloneze de a obține reparații de la Rusia, pentru anii sovietici. Într-un interviu acordat publicației Sobesednik.ru, Walesa a spus: “Este același lucru, ca și când aș cere să mi se dea înapoi anii mei de tinerețe. Dar, aceștia au trecut, deja.”

“Chiar dacă calculăm totul, cu înțelepciune, va fi unu la unu”, crede ex-președintele. “Trebuie să mergem înainte – acesta este lucrul important”.

Wałęsa consideră că, sub actualele autorități poloneze, nu este cazul să te aștepți la o încălzire în relațiile cu Rusia: “Acești oameni nu sunt în stare să perceapă situația altfel”, a spus el. “Nici guvernul meu nu-mi place. Mă țin cât mai departe de el. Nu l-am votat “.

Fostul președinte se așteaptă ca țara să aibă o nouă conducere, în urma rezultatelor alegerilor din mai 2020.

Wałęsa este convins că “Polonia și Rusia merită să trăiască în pace și prietenie, în ciuda tuturor pierderilor pe care le-au suferit ambele părți”.

owner

Recent Posts

În Cernăuți, medicii au vândut părți de cadavre, tăind oase și organe

În Cernăuți a fost descoperită o rețea ilegală: conducerea morgii regionale dezmembra cadavre la scară…

3 ore ago

Zaharova: Încă un pas în direcția implicării tot mai profunde a statelor europene membre NATO în conflict

Din briefingul purtătoarei de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova (Moscova, 27…

3 ore ago

Medvedev: Nu se planifică nici o mobilizare

Statul dispune de suficienți oameni care semnează voluntar contracte, a adăugat policianul, citat de agenția…

9 ore ago

Pe scurt. Despre un război între Rusia și NATO

Cunoscutul teoretician de geopolitică, prof.John Mearsheimer, a declarat că este convins că nu va fi…

10 ore ago

Rușii produc în serie sisteme de bruiaj a sateliților Starlink

Cel mai nou sistem rusesc de neutralizare radioelectronică ”Volna-Kupol-Garant”, capabil să contracareze în mod eficient…

11 ore ago

Elveția a lansat o provocare Statelor Unite din cauza sancțiunilor împotriva Rusiei

Politolog: Elveția a decis să renunțe la sancțiunile împotriva Federației Ruse din cauza situației din…

13 ore ago